Mărturii creştine în Banatul montan

Tibiscum (azi localitatea Jupa, judeţul Caraş-Severin), veche aşezare dacică, devenită ulterior un important oraş în Dacia romană, este până în prezent cel mai intens cercetat şi studiat sit arheologic din Banat. Acesta este considerat de numeroşi specialişti una din porţile de intrare a creştinismului în Dacia, având un rol foarte important în romanizarea locuitorilor de pe aceste meleaguri.

Pentru a discuta despre această ipoteză, vom analiza părerile a doi specialişti care de-a lungul timpului au efectuat săpături arheologice la Tibiscum, respectiv Doina Benea, reputat profesor şi cercetător la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, şi Adrian Ardeţ, în prezent directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş.

Doina Benea ne aduce dovezi numeroase cu privire la răspândirea creştinismului în Banatul montan între secolele II-III d.Hr. În cartea sa "Dacia sud-vestică în secolele III-IV", este de părere că "pătrunderea creştinismului în Dacia s-a făcut prin colonizarea oficială din timpul împăratului Traian. Trupele formate din orientali ori cele participante la campaniile din Orient, coloniştii veniţi ulterior, au facilitat aducerea acestei credinţe din spaţiul oriental în Dacia. Descoperirile arheologice de la Tibiscum ne oferă posibilitatea identificării cu certitudine a unor comunităţi creştine care sunt prezente începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea. Reprezentarea unor simboluri cum ar fi: peşte, delfin, păun, alături de însăşi reproducerea Crucii în triunghi ca semn al Sfintei Treimi, sugerează cunoaşterea în mare măsură a credinţei de cei ce o acceptaseră, şi mai ales a dogmei creştine".

Pentru că dovezile arheologice sunt numeroase, ne vom rezuma doar la un opaiţ cu însemne creştine, piesă concludentă pentru subiectul nostru, care este, conform Doinei Benea, cel mai timpuriu document creştin din Dacia.

Opaiţul cu însemne creştine a fost descoperit în anul 1996, iar datarea sa se încadrează în secolul al II-lea, poate până în prima jumătate a secolului al III-lea. Pentru că această piesă este importantă, vom reda descrierea acesteia: "Piesa prezintă discul ornamentat prin ştampilare reprezentând o rozetă. Întâmplător sau nu, decorul avea 13 petale, din care una lipseşte, poate deteriorată prin fisura piesei încă din Antichitate. (...) Între discul uşor adâncit şi bordură, două nervuri concentrice delimitează cele două câmpuri. Bordura piesei, păstrată din păcate parţial, are un decor incizat executat "înainte de ardere", în care apar o suită de triunghiuri în care sunt incizate cruci şi în alte tringhiuri câte trei puncte dispuse astfel: unul sus, urmat de alte două în rândul următor. Cele două motive ornamentale alternează regulat, judecând după forma şi dimensiunile triunghiurilor de 12 ori, din care, se pare, în partea stângă spre privitor 7 şi după toarta lamelară încă 5. La prima vedere s-ar putea considera că avem de-a face cu o piesă bogat ornamentată, dacă nu apare însă un al doilea element. Bazinul opaiţului are pe revers o nervură reliefată, în centrul acestui spaţiu relativ rotund este incizată în pastă crudă o cruce. Reprezentarea, în triunghiul cu baza pe marginea exterioară a bordurii opaiţului, a crucii semnifică caracterul creştin al piesei. În triunghiul cu baza spre interiorul discului care reprezintă triunghiul răsturnat, cele trei puncte semnifică Sfânta Treime creştină (...). Evident, se conturează ideea că elementele incizate, care apar pe capacul piesei, au fost făcute de un cunoscător şi mai ales se poate demonstra cunoaşterea dogmei Sfintei Treimi înainte de Sinodul de la Niceea. Înscrierea celor trei puncte în ordinea amintită semnifică pe Dumnezeu-Tatăl, cu Fiul-Iisus Hristos şi Sfântul Duh. Întărirea celor reprezentate pe capacul piesei este dublată de crucea incizată pe fundul bazinului opaiţului. (...) Opaiţul descoperit la Tibiscum în castrul mare a aparţinut unui creştin, mai mult credem că inclusiv confecţionarea sa a fost făcută de cineva care cunoştea semnificaţia reprezentărilor de pe piesa respectivă".

Basilica creştină de la Tibiscum

Alături de această importantă descoperire, nu trebuie să neglijăm şi basilica creştină de la Tibiscum. Astfel, între anii 1964 şi 1975, Marius Moga a dezvelit în interiorul castrului de la Tibiscum un edificiu aflat în nord-estul castrului mare. Este o construcţie cu un plan simplu, dreptunghiular, iar pe latura de nord-est este încheiat cu o absidă. Folosirea castrului de la Tibiscum în secolul IV şi apartenenţa la Dacia Ripensis fac posibilă, o dată în plus, atribuirea edificiului în discuţie unui lăcaş de cult creştin. Existenţa unei biserici creştine la Tibiscum ne arată încă o dată faptul că la Tibiscum aici trăia o puternică comunitate creştină.

Adrian Ardeţ, în prezent directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, arheolog de meserie, este cel care a efectuat de-a lungul vremii săpături la Tibiscum. Astfel, asemenea Doinei Benea, susţine că la Tibiscum creştinismul a ajuns pe filiera soldaţilor romani de provenienţă orientală, şi anume cei din Palmyra, Cohors I Sagittariorium, care au impresionat prin acurateţea cu care cunoşteau dogmele creştine.

Aduce în plus noi dovezi, ceea ce ne face să credem că Tibiscum poate fi considerat o poartă de intrare a creştinismului în Dacia romană, totodată putem considera Banatul ca fiind o zonă "privilegiată", în care credinţa creştină a fost propovăduită în fazele ei iniţiale. Acesta analizează un altar onorific închinat soţiei împăratului, Cornelia Salonina, care din anul 260 d.Hr. primeşte titlul de Augusta.

"O lectură foarte atentă şi pertinentă a textului inscripţiei ridică însă alte probleme. În primul rând se pune întrebarea, firească de altfel, de ce tocmai la Tibiscum avem un altar închinat unei împărătese tocmai în prima criză traversată de către Imperiul Roman? Cunoaştem altare închinate împăratului Gallienus în Dacia, la Potaissa, Praetorium sau Ad Mediam, dar nici unul închinat Corneliei Salonina. Închinarea unui altar onorific de către consiliul municipal de la Tibiscum împărătesei pentru sănătatea ei spune foarte mult. În primul rând, acest altar pare că poate fi datat imediat după 260, când măsurile de toleranţă faţă de creştini sunt deja luate. Textul acestei inscripţii nu menţionează aşa ceva, dar este bine ştiut faptul că împărăteasa Cornelia Salonina se pare că ar fi adoptat creştinismul, determinându-l pe împăratul Gallienus să fie tolerant faţă de creştini. Comunitatea creştină de la Tibiscum, existentă probabil într-un număr mare, şi-a exprimat bucuria faţă de măsurile de toleranţă luate de către Gallienus prin închinarea unui altar onorific soţiei acestuia care, aşa cum am mai spus, se pare că ar fi îmbrăţişat credinţa creştină", mărturiseşte dl Ardeţ.

Ulterior, analizează un document mai vechi, datat cu aproximativ 700 de ani mai târziu, în care este menţionată episcopia de la Dibisiskos. Avem trei diplome imperiale emise între anii 1019 şi 1020 de către împăratul bizantin Vasile al II-lea, prin care este reorganizată mitropolia de Ohrida. Între episcopiile menţionate apare şi cea de "Dibisiskos", care după părerea specialiştilor lingvişti ar fi vorba de Tibiscum: "Dacă acceptăm ca sigură această ipoteza, care este cea mai veridică, atunci putem afirma că după mai bine de 700 de ani Tibiscumului i se recunoaşte rolul jucat în Antichitate prin existenţa unei puternice comunităţi creştine".

Numeroasele descoperiri arheologice cu însemne creştine de la Tibiscum din secolele II-III, basilica creştină, precum şi toate dovezile scrise de mai târziu ne fac să credem că aşezarea romană Tibiscum a reprezentat într-adevăr o poartă de pătrundere a creştinismului în Dacia şi că alături de alte importante centre creştine de pe teritoriul ţării noastre, Tibiscumul a contribuit în mare măsură la răspândirea şi păstrarea neştirbită a credinţei creştine pe aceste meleaguri.