În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Mesaj de felicitare
Sanctităţii Sale
Bartolomeu,
Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă,
Patriarh Ecumenic
Sanctitatea Voastră,
Iubit frate şi împreună slujitor,
Cu ocazia celei de‑a 25‑a aniversări a alegerii (22 octombrie 1991) şi a întronizării Sanctităţii Voastre (2 noiembrie 1991) ca cel de al 270‑lea Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, Vă adresăm un frăţesc şi respectuos mesaj de felicitare.
Personalitatea şi activitatea intensă a Sanctităţii Voastre, atât în viaţa bisericească, cât şi în alte domenii, sunt bine cunoscute şi apreciate în întreaga Biserică Ortodoxă, de asemenea, respectate în întreaga creştinătate şi, în general, în lume. Astfel, pe parcursul întregii slujiri în calitate de Patriarh Ecumenic, Sanctitatea Voastră aţi promovat în mod constant rolul şi locul fiecărei Biserici Ortodoxe surori în întărirea şi aprofundarea unităţii panortodoxe şi în asumarea responsabilităţii pentru rezolvarea crizelor umanitare din societatea contemporană, prin asistenţă specifică.
În acelaşi timp, aţi contribuit mult la afirmarea demnităţii şi rolului Ortodoxiei în lumea de astăzi, marcată de mari provocări şi schimbări rapide.
În mod special, am dori, de asemenea, să mulţumim încă o dată Sanctităţii Voastre pentru găzduirea, în ultimii 12 de ani, a Comunităţii ortodoxe române din Constantinopol, în biserica dedicată Sfintei Muceniţe Paraschevi de către Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.
În acest moment deosebit, când sărbătoriţi 25 de ani de slujire ca Patriarh Ecumenic şi peste 55 de ani de slujire bisericească, în numele ierarhilor, clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, dorim Sanctităţii Voastre ani mulţi cu multă sănătate, ajutor de la Dumnezeu în această misiune foarte importantă şi de mare responsabilitate, spre slava Preasfintei Treimi şi binele Ortodoxiei.
Cu deosebită preţuire şi fraternă îmbrăţişare în Iisus
Hristos,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române