Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Metode pastorale discutate de clericii din Protoieria Vălenii de Munte
În contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și al „Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, luni, 13 mai, în biserica Parohiei Șipotu din cadrul Protoieriei Vălenii de Munte, județul Prahova, s-au desfășurat lucrările Cercului pastoral al Văii Lopatnei. După săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost prezentat de către pr. Ștefan Samoilă referatul cu tema „Suferința trupului - cărare spre mântuire”. La finalul sesiunii de dezbateri și răspunsuri, părintele protopop Mihail Peneș, apreciind structura referatului, a reliefat în cuvântul său că, pe lângă pastorația și grija îndreptată spre persoanele aflate în suferințe sufletești și trupești, trebuie pus accent pe o pastorație adresată tinerilor spre a valoriza și înțelege greutatea suferinței celor din jur. Părintele a făcut astfel referire la Sfântul Ioan Valahul, prăznuit în data de 12 mai, care a împletit curăția inimii de prunc cu înțelepciunea minții de bătrân, ajungând la măsura vârstei deplinității lui Hristos, deși era atât de tânăr.



.jpg)
