Mierea: virtuţi terapeutice

În toate tratatele medicale vechi, mierea apare constant ca un agent terapeutic cu calităţi antibacteriene şi cicatrizante. Considerată, pe bună dreptate, un remediu popular, mierea a fost reconsiderată în ultima vreme, efectuându-se mai multe studii, nu numai asupra calităţilor sale alimentare, ci şi asupra proprietăţilor terapeutice.

Trebuie subliniat că mierea este un aliment fragil, care necesită o grijă deosebită, atât în timpul extracţiei, cât şi în timpul conservării. Mierea trebuie recoltată într-un anumit moment, fără intervenţia niciunei substanţe chimice străine, cu evitarea dezumidificării artificiale şi a unei temperaturi de peste 35oC. Trebuie avut în vedere şi faptul că nu toate sortimentele de miere sunt comestibile, unele fiind amare, iar altele de-a dreptul toxice. S-a observat, de exemplu, că mierea obţinută din florile de rododendron sau de azalee conţine doze ridicate de andrometoxină, o otravă care a provocat intoxicaţii severe în Turcia, în anul 2002, şi în Japonia, în 2010.

Calităţile antibacteriene ale mierii se datorează concentraţiei mari de zaharuri şi mici de apă. Concentraţia săracă în apă este rezultatul unei operaţii numită trofalaxie. Aceasta constă într-o dezumidificare naturală, care se realizează prin transferul nectarului de la o albină la alta în interiorul stupului. În felul acesta concentraţia apei scade la aproximativ 17%, iar pH-ul devine acid (3,9), ceea ce nu permite creşterea bacteriilor. În plus, în miere se mai găsesc şi unele proteine numite inhibine, care opresc proliferarea microbilor şi favorizează creşterea imunităţii. Aceste proprietăţi au făcut ca mierea să poată fi utilizată ca adjuvant în terapia ulcerelor gastrice cauzate de microbul Helicobacter pylori.

În timpul procesului de trofalaxie au loc, de asemenea, unele reacţii chimice prin care mierea se îmbogăţeşte şi cu enzime. Una dintre acestea este glucooxidaza, enzimă care transformă o parte din glucoză în apă oxigenată, ce determină pH-ul acid al mierii şi stimulează revascularizarea plăgilor şi formarea de ţesut nou. Aceasta arată efectul cicatrizant al mierii, efect utilizat şi în unele unităţi spitaliceşti.

Într-un studiu clinic pe 50 de pacienţi cu răni, a fost comparată eficacitatea mierii cu o soluţie antiseptică care conţinea clorhexidină. După şase zile de tratament cu miere au fost vindecate 60% din rănile pacienţilor, în timp ce, la cei trataţi cu antiseptic s-au înregistrat rezultate pozitive doar la 36%.

Concentraţia mare de zaharuri din miere face ca acest produs să fie contraindicat la bolnavii de diabet zaharat, deoarece poate determina o creştere periculoasă a nivelului de glucoză din sânge.

Nu este mai puţin adevărat că unii autori au pretins obţinerea de rezultate spectaculoase în unele boli grave, cum ar fi, de exemplu, scleroza în plăci. Aceste afirmaţii anecdotice nu sunt probate de nici un studiu ştiinţific serios.

O altă observaţie importantă a fost făcută de către Postmes şi colaboratorii săi care atrag atenţia că mierea trebuie să fie obţinută de la albine neinfectate, care nu au fost tratate cu medicamente şi care au fost ţinute în zone în care nu se folosesc pesticide.