Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Mihai Eminescu, omagiat la Ipoteşti prin rugăciune
În parohia Ipoteşti, Protopopiatul Botoşani, au fost marcaţi sâmbătă, 15 ianuarie, 161 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. În Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Ipoteşti a fost săvârşită Sfânta Liturghie, la care au participat copiii şi credincioşii din parohie. La finalul slujbei, copiii au recitat poezii din creaţia eminesciană, apoi a fost oficiat Parastasul pentru poetul naţional şi pentru familia sa. "La sfârşitul Sfintei Liturghii, în cadrul căreia s-au împărtăşit toţi copiii prezenţi, am subliniat faptul că poetul Mihai Eminescu a fost un om credincios, care a primit în familie o educaţie religioasă deosebită. Am evidenţiat aspecte din opera poetului Mihai Eminescu care exprimă parte din învăţătura Bisericii", a declarat pr. paroh Valentin Tincu, care a adăugat faptul că tot sâmbătă au fost organizate în satul natal al marelui poet mai multe manifestări, la Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" Botoşani. (C. Ciofu)



.jpg)
