Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Momente de rugăciune și binecuvântări arhierești
În Duminica a 10-a după Rusalii, ierarhi din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei au oficiat Sfânta Liturghie în catedrale eparhiale, în biserici de parohie şi le-au vorbit credincioşilor despre înţelesurile duhovniceşti ale pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 17, versetele de la 14 la 23, în care este relatată minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, a vindecării unui lunatic sau demonizat. În unele parohii, credincioșii au participat la slujbe de binecuvântare a sfintelor locașuri.
Duminică, credincioșii Parohiei Băjești din comuna Bălilești, județul Argeș, au trăit momente de bucurie, întrucât Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a săvârșit slujba de resfințire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, ctitoria marelui ban Mareș Băjescu, zidită între anii 1666 şi 1669, dimpreună cu ansamblul curților fortificate. După slujba de sfințire, pe un podium amenajat în curtea bisericii, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei au fost pomeniți toți ctitorii și binefăcătorii care au contribuit în timp la ridicarea mărețului ansamblu bisericesc.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a evidențiat eforturile depuse pentru restaurarea și consolidarea ansamblului bisericesc de la Băjești. În perioada 1997-2018, la biserica monument istoric cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și curtea fortificată de la Băjești, au fost întreprinse ample lucrări de restaurare, conservare și punere în valoare a picturii murale din interiorul și exteriorul bisericii și a întregului ansamblu monument istoric.
Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei
Credincioşii din oraşul vrâncean Panciu au participat duminică, 25 august, la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Cu acest prilej, ierarhul l-a hirotonit în treapta de diacon pe teologul Daniel Dumitrică, dirijorul Corului psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei, pe seama Catedralei voievodale din municipiul Buzău. „Credința pe care noi o avem, ca dar al lui Dumnezeu, trebuie să fie permanent hrănită cu rugăciune și cu post, pentru ca ea să crească, să se intensifice, să atragă împlinirea unor dorințe ale noastre din partea Părintelui ceresc. Să nu rămânem doar la o credință intelectuală, la care am ajuns pe baza studiului sau în virtutea faptului că așa au crezut părinții și bunicii noștri. Dacă ne limităm numai la această dimensiune formală și de multe ori superficială a credinței, atunci nu vom avea puterea să ne apărăm de atacurile ce vin de la vrăjmașul diavol”, a explicat chiriarhul Buzăului și Vrancei.
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Panciu a fost construită în perioada 1972-1976, peste o veche capelă de cimitir, ne-a transmis pr. Dragoș Olteanu, inspector eparhial.
Arhiepiscopia Dunării de Jos
Duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale. „Învățătura pe care o primim în această duminică este tot o aprofundare a binefăcătoarei, salvatoarei, mântuitoarei și vindecătoarei credințe curate, sfinte și puternice. Căci despre credință ne relatează Sfântul Evanghelist Matei prin minunea pe care a săvârșit-o Mântuitorul cu foarte puțin timp înainte de Sfânta Sa Pătimire cu trupul, Răstignire, Moarte și Înviere. Este o minune care îl are ca subiect pe un fiu, iar din acest motiv este o minune înduioșătoare”, a spus ierarhul. La final, toți credincioșii prezenți la biserică au fost binecuvântați și au primit din partea ierarhului iconițe. După săvârșirea Sfintei Liturghii chiriarhul Dunării de Jos a invitat la Reședința Arhiepiscopală mai mulți copii, împreună cu părinții lor, pentru a le oferi câteva daruri și pentru a purta un dialog de suflet cu aceștia, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial.
Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
Duminică, 25 august, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Scânteia, județul Ialomița. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Voievozi” din localitate, în prezenţa a numeroşi copii şi tineri, răspunsurile liturgice fiind oferite de un grup de absolvenți ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, actuali studenți teologi, dirijați de pr. prof. Alexandru Daniel Vasile. Preasfinţia Sa i-a împărtășit pe toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie, dăruindu-le câte o cruciuliță.
Episcopia Tulcii
În Episcopia Tulcii, duminică, 25 august, Preasfinţitul Părinte Visarion a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan” din Parohia Poșta, Protopopiatul Tulcea, județul Tulcea. În aceeași zi, Preasfinţia Sa i-a vizitat pe credincioșii Parohiei Frecăței, Protopopiatul Tulcea.