Moştenirea lui Mihai Viteazul

Comemorarea voievodului primei Uniri a românilor, la 410 ani de la moartea sa, ne determină să prezentăm câteva documente inedite referitoare la Mihai Viteazul, păstrate în Muzeul din Şcheii Braşovului.

Urmaşii lui Mihai Viteazul, Nicolae Pătraşcu (fiul), Doamna Stanca şi fiica Florica, la 28 septembrie 1602, dăruiesc bisericii din Şchei moşia Micşuneşti din Ţinutul Ilfovului.

Prin anii 1878-1879, confirmă Candid Muşlea, autorul monografiei bisericii din Şchei, junii Curcani şi-au confecţionat un steag frumos din mătase, înfăţişând pe una din părţi chipul lui Mihai Viteazul. Steagul a fost scos prima dată "Între Chietri" (la Pietrile lui Solomon), însă autorităţile maghiare le-a interzis să-l mai poarte la sărbători, cu condiţia alăturării tricolorului maghiar, condiţie neacceptată de juni. Păstrat cu sfinţenie în casa Junelui Gheorghe Urzică, în fiecare an, în miercurea Paştilor, Junii Curcani îl scoteau în curtea junelui vătaf, cântând după tradiţie "Hristos a înviat!", ducându-l apoi la locul său. În anul 1916, cu ocazia intrării Armatei Române în Braşov, steagul a fost predat festiv, pentru a însoţi voluntarii Braşoveni până la Iaşi, de unde a fost returnat, păstrându-se în timpul lui Candid Muşlea (1886-1065) în fondurile "Astrei" Braşov.

De curând am aflat în arhiva istorică a muzeului un impresionant tablou inedit al lui Mihai Viteazul realizat pe carton în grafie neagră la Budapesta de A. Rohn (un grafician necunoscut) în anul 1860.

Muntele Baiul

Împrejurări fericite fac să se găsească cu câteva decenii în urmă mai multe documente emise de voievozii şi marii boieri munteni privind muntele Baiul din zona Predealului, aparţinând secole de-a rândul Bisericii "Sfântul Nicolae" din Râşnov (pe atunci filie a Bisericii "Sfântul Nicolae" din Şcheii Braşovului). Dania acestui munte este făcută de părinţii cunoscuţilor boieri munteni Toma Postelnicul şi Banul Udrişte. La 5 februarie 1598, înainte de a face primul popas braşovean, Mihai Viteazul, în calitatea sa de "Domn a toată Ţara Ardealului", emite hrisov de danie pentru locuitorii din Râşnov "ca să stăpânească acest munte cum l-au stăpânit şi mai nainte vreme", pentru că "l-au cumpărat acel munte de la Udrişte Banul şi de la Toma Postelnicul", sublinind adevărul că "am văzut însumi Domnia Mea şi cartea lor, cum au vândut aceşti boieri mai sus zişi acest munte Baiul oraşului Domniei Mele, Râşnovenilor, ca să-l aibe ei de moşie".

Documentul original (în limba slavonă) şi numeroase copii de epocă, autentificate şi traduse de oameni autoritari ai timpului, se găsesc alături de documentul original al voievodului, făcând obiectul unui volum de documente în curs de apariţie sub semnătura lui Horia Salcă (deţinătorul lor) şi Vasile Oltean. (Editura "Transilvania Expres", Braşov, 1999).

Mihai Viteazul emitea acest hrisov, după ce, personal, banul Udrişte scria judelui braşovean Ţerviş (acelaşi Greising Kirilius, care avea să-l întâmpine pe Mihai Viteazul în tabăra de la Prejmer în 20 octombrie 1599, pe atunci fonog) în problema muntelui, iar jupânul Toma din Braşov fusese trimis personal de acelaşi jude la banul Udrişte pentru a se jelui asupra neregulilor din partea celor ce foloseau ilegal muntele (în special locuitorii din Ţânţari a Dumbrăviţa). Totodată, vel-logofătul Iorga scrie judelui Pană al Râşnovului asigurându-l de buna relaţie de negoţ pe care o va proteja spre Ţara Românească. Zeci de hrisoave şi documente ulterioare sunt emise de alţi voievozi şi boieri din Muntenia invocând hrisovul lui Mihai Viteazul, care, prin gestul său de a întări dreptul Râşnovenilor asupra muntelui din Muntenia, găsea încă o punte pentru unirea ţinuturilor româneşti sub genericul cuvintelor sale: "Asta-i pohta ce-am pohtit!".

Testamentul-danie pentru Şcheii Braşovului

Doar moartea survenită neaşteptat l-a făcut pe Mihai Viteazul să nu se revanşeze pentru credincioşia românilor din Şchei, care i-au făcut fastuoasele primiri, însoţindu-l în Ardeal sau în tabăra de la Prejmer.

În acest context, apreciem gestul urmaşilor săi, Nicolae Pătraşcu (fiul), al Doamnei Stanca şi al fiicei Florica, care, la 28 septembrie 1602, dăruiesc bisericii din Şchei moşia Micşuneşti din Ţinutul Ilfovului. "Adecă noi Ion Nicolae Pătraşcu Voevod ce-am fost Domn în toată Ţara Rumânească, feciorul răposatului Mihail Voevod şi eu Doamna Stanca a răposatului Mihail Voevod şi Doamna Florica, fata răposatului lu Mihai Voievod, scris-am această carte a noastră ca să aibă ştire toţi Domnii, care va dărui Dumnezeu cu domnia moşiei noastre Ţărei Rumâneşti şi toţi boiarii ţărei şi mari şi mici şi toţi părinţii vlădici şi egumenii şi preuăii şi toţi creştinii, că de mult a avut osârdie şi văeştanie (n.n. dorinţă) părintele nostru, răposatul Mihail Voevod, împreună cu noi cătră sfânta beseareca deîn Şcheai, de lângă cetatea Braşovului, ce iaste hramul Uspenii Precestei vţe (n.n. Adormirii Maicii Domnului) şi a lui Sveti (Sfântului) Nicolae, ca să întărim şi să miluim acest sfânt hram pentru sufletele noastre şi ale părinţilor noştri, cum au întărit şi au miluit şi alţi Domni creştini, ce au fost înainte de noi şi ca să fim şi noi ctitori la această sfântă besearecă, cum au fost şi alăi Domni şi ctitori. Direptu aceia, cu faţa luminată şi cu inimăi curată, cu totsufletul şi cu toată vrerea noastră, noi am miluit şi am dăruit Preacistii viţe şi lui Sveti Nicolae satul anume Micăeneştii deîn judeţul Ilhovului, de lângă Gherghiţa, să fie al sfintei besearece, ce este hramul Precestei şi a lui Sveti Nicolae din Schiai, lângă cetatea Braşovului, cu tot hotarul şi cu toată ocina şi de în câmpu şi deîn pădure şi de apa şi cu morile cu toate şi cu tot venitul, c-au fost sat al nostru Mihail şi păntru sufletele părinăilor noştri şi pentru sufletele noastre şi să fim şi noi ctitori la acest sfântu hram", se spune în document (I. Lupaş, "Documente istorice transilvane", vol. I, Cluj, Tipografia "Cartea Românească", 1940, p.73-77).

Moşia cu morile, cu satul şi cu toate ale ei, care făceau parte din zestrea Domniţei Florica a fost luată mai târziu de Şerban Cantacuzino (1674-1688) şi dăruită Mănăstirii Căldăruşani.