În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Mucenicia, stare harică a omului îndumnezeit“
Biserica cu hramurile "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", "Sfântul Dosoftei" şi "Sfânta Lucia" din cartierul ieşean I. C. Brătianu, Bucium, Protopopiatul Iaşi 2, şi-a serbat luni hramul. Duminică seara, după slujba Vecerniei, a fost susţinută de către preoţii slujitori tema "Mucenicia, stare harică a omului îndumnezeit". După o succintă prezentare a temei, realizată de pr. Mihai Mărgineanu, parohul de la Toma Cozma, s-a urmărit un filmuleţ Power-Point care a cuprins viaţa Sfântului Dosoftei, a Sfintei Muceniţe Lucia, dar şi informaţii cu privire la bisericile închinate Sfintei Lucia. Luni dimineaţă, în ziua hramului, s-au oficiat slujba Utreniei, Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei, Sfânta Liturghie, pomenirea pentru cei adormiţi. "Bunul Dumnezeu să binecuvinteze această nouă biserică care se înalţă aici, pe unul din dealurile Buciumului. Ne bucurăm cu toţii că purtăm ocrotirea acestor mari sfinţi ai Bisericii", ne-a spus pr. paroh Aurel Mărgineanu.
Lucrări în desfăşurare la biserica parohiei I. C. Brătianu Anul acesta, la Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", "Sfântul Dosoftei" şi "Sfânta Lucia" au fost realizate lucrări de întreţinere a zidirilor şi s-a acoperit cu cupolă din fier-beton. Demisolul a fost îmbrăcat cu placaj rigips şi a fost montată catapeteasma. "Am împodobit demisolul cu câteva icoane pe sticlă care vor fi şi luminate pentru că nu avem ferestre. În perioada următoare se vor întreprinde lucrări de placare a sfântului lăcaş la interior şi exterior", a precizat pr. paroh Aurel Mărgineanu. (C. Ciofu)