„Naşterea Mântuitorului să ne îndemne la nădejde sfântă“

Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Craiovei: har, milă şi pace de la Mântuitorul Iisus Hristos, iar de la noi, părinteşti binecuvântări.

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă pentru noi, creştinii ortodocşi, ziua sfântă în care Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului. Ascultând istorisirile minunate din Sfintele Evanghelii despre cele petrecute în noaptea sfântă din Betleem şi ascultând colindele de Crăciun, simţim în inimile noastre o tainică chemare de a fi împreună cu magii de la Răsărit şi de a urma cu ochii minţii steaua călăuzitoare care duce spre locul unde s-a născut Hristos. Acolo, în peştera sfântă, în ieslea cea săracă, Pruncul nou-născut a venit să ne curăţească de păcate şi să ne sfinţească. Tot aici, vom întâlni şi pe păstorii evlavioşi şi vom auzi împreună cu ei minunatele cântări ale îngerilor: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!" (Luca 2, 14). Fără îndoială, aceste evenimente sunt prezente în viaţa noastră în fiecare an, trezind în sufletele noastre sentimente profunde de recunoştinţă pentru nemăsurata dragoste a Tatălui Ceresc faţă de noi şi pentru marea jertfă pe care a făcut-o Fiul Său ca să ne mântuiască. Această bucurie, spune Sfântul Ioan Evanghelistul: "s-a arătat şi am văzut-o şi o mărturisim, bucurie care era la Tatăl şi s-a arătat nouă" (I Ioan 1, 2-3). Într­adevăr Fiul Tatălui, întru care este viaţa cea adevărată, a venit la noi ca "pâine a vieţii" (Ioan 6, 48), pentru ca noi să avem viaţă din belşug. Prin El viaţa noastră omenească se umple de viaţa dumnezeiască, ceea ce înseamnă că viaţa adevărată este bunul şi darul suprem de care ne bucurăm cu toţii.

Preaiubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

În această sfântă zi s-a împlinit ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis şi drepţii au nădăjduit să vadă: "Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă" (I Tim 3, 16). Încă din Vechiul Testament, Cuvântul lui Dumnezeu a pregătit pe oameni pentru venirea Lui mântuitoare: prin descoperiri divine, prin proorocii şi prin simboluri, care au confirmat venirea Lui în trup. Profeţiile s-au rostit progresiv şi s-au desluşit din ce în ce mai clar, cu cât timpul se apropia de venirea Domnului. Astfel, drepţii trăiau evenimente viitoare în care li se comunicau "cuvintele legii şi ale proorocilor, acestea fiind înainte mergătoare venirii Lui în trup".

În Noul Testament, Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul "s-a făcut trup şi a locuit printre noi" (Ioan 1, 14), adică s-a făcut ca "aceia care au murit în Adam, ca să trăiască în Hristos şi să învie cu El" (Sf. Grigorie de Nazianz, PG. 36, 312, 316). Înţelegem de aici că, Fiul lui Dumnezeu făcându-se om de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, Înomenirea Lui devine centrul mântuirii şi vieţii noastre spirituale. Naşterea Lui ca "mărturie a lumii, ca zi de naştere a umanităţii, sărbătoarea comună a întregii creaţii" (Sf. Vasile cel Mare, PG. 31, 1473) este cu adevărat "începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac, deoarece Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face" (Troparul de la Bunavestire, 25 martie).

Sfântul Evanghelist Luca, de asemenea, ne spune că Naşterea Domnului a adus slavă cerească şi cântare îngerească (Luca 2, 9). Astfel, Dumnezeu - Cuvântul Cel nevăzut este văzut întru slavă, înţeles cu mintea şi atins cu mâinile. Deci, Cel ce Se naşte veşnic din Dumnezeu - Tatăl, fără mamă, Se naşte acum din mamă fără tată, ca să fie deodată Fiul unic al Tatălui ceresc şi Fiul unic al Fecioarei. El S-a făcut Om, ca toţi aceia care-l vor primi şi vor crede în Numele Lui să primească puterea ca să se facă fii ai lui Dumnezeu. Ca atare, la Naşterea lui Hristos, cerul se uneşte cu pământul, iar îngerii se bucură împreună cu oamenii.

La rândul său, Sfântul Apostol Pavel spune că Fiul lui Dumnezeu, la plinirea vremii, a venit pe pământ şi, luând asupra Sa plinătatea firii noastre, a intrat ca Om în cursul istoriei noastre pentru a ne "readuce la starea cea dintâi". În felul acesta, Dumnezeu se coboară în umanitate pentru ca iubirea Tatălui să se extindă şi la noi pentru a ne aduce la viaţă prin Fiul Său. Prin această comuniune, Dumnezeu - Emanuel ne caută să se unească cu noi şi să rămânem cu El. Este cunoscut faptul că până la întruparea Domnului, omul şi creaţia se îndepărtaseră de Dumnezeu, trăind în întuneric şi în umbra morţii. Pentru ca să-şi revină din această moarte şi din cădere, aveam nevoie să primim viaţa divină de la însuşi Dătătorul de viaţă (Ioan 1, 12 -13). Deci, noi "poporul care stăteam în întuneric am văzut lumină mare şi întrucât şedeam în latura şi în umbra morţii ne-a răsărit lumină" (Matei 4, 16).

Iubiţi părinţi, fraţi şi surori

Fiul lui Dumnezeu, cum spuneam, a coborât din ceruri pentru ca noi să-L întâmpinăm prin trăirea virtuţilor care duc la desăvârşire. Venind în lume, El ne-a făcut părtaşi vieţii Sale şi este gata oricând să intre în comuniune cu noi. Apoi, unindu-ne în Sine, Domnul ne cheamă să intrăm în Împărăţia Sa încă de aici, de pe pământ. El este în centrul vieţii noastre ca noi să-L iubim şi

să-I dăruim toată viaţa noastră. Pentru aceasta, avem datoria să fim permanent preocupaţi de felul cum trebuie să-L primim în sufletele noastre şi cum trebuie să-L păstrăm în inimile noastre. Iată deci "avem această comoară în vase de lut, cum spune Sfântul Apostol Pavel, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi" (2 Corinteni 4, 7). De asemenea, prin întruparea Sa, Dumnezeu ne recunoaşte ca fii şi fiice ale Sale şi ne respectă libertatea noastră, dându-ne să înţelegem că numai în El putem să devenim veşnici şi liberi. Astfel, sălăşluindu-Se în ieslea din Betleem, El ne-a arătat că a intrat în mod real în viaţa noastră, în sângele nostru, în inima noastră, în întreaga noastră viaţă. Datorită acestui fapt, noi putem spune cu Sfântul Apostol Pavel că: "nu noi mai trăim, ci Hristos trăieşte în noi. Şi viaţa de acum, în trup, o trăim în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru noi" (Galateni 2, 20). Odinioară, Stăpânul nostru şi Domnul, prin păcatul lui Adam, fusese scos afară din creaţia Sa, din trupul şi sufletul omului, acum, prin naşterea Sa din Preasfânta Fecioară, revine iarăşi la noi pentru a lucra mântuirea şi îndumnezeirea noastră. Sfântul Ioan Evanghelistul spune despre această sălăşluire a lui Dumnezeu în creaţia Sa: "Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia - Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (Ioan 1, 14). Deci neamul omenesc, până la venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, era într-o mare depărtare de Dumnezeu, între cer şi pământ era o mare prăpastie. Dar, prin venirea lui la noi, Domnul a unit cele cereşti cu cele pământeşti, aşa cum vedem că la Naşterea Domnului îngerii cântă împreună cu oamenii: "Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!" (Luca 2, 13-14), Stăpânul Însuşi devenind principiul lor unificator (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Efeseni 1, 4, PG. 62, 15). De acum, El este în mijlocul nostru şi în jurul Lui gravitează întreaga creaţie pentru a se împlini întru El. Ca atare, Întrupându-Se şi devenind Om, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, noi, cei născuţi pe pământ, ne vom naşte sigur pentru Împărăţia cerurilor, prin Taina Sfântului Botez (Se cunoaşte faptul că până în secolul al IV-lea sărbătoarea Naşterii Domnului era unită cu praznicul Botezului Domnului; tocmai Naşterea Mântuitorului pune început naşterii noastre duhovniceşti, prin Taina Sfântului Botez, ca taină a înfierii omului prin har, cf. Ioan 1, 12).

Apoi, dacă până la întruparea Cuvântului umanitatea trăia durerea suferinţei amare, prin venirea Fiului lui Dumnezeu la noi viaţa lumii devine pe deplin divină şi profund umană. Numai Fiul Tatălui ne putea oferi această bucurie şi binecuvântare nemuritoare de a fi copii ai Tatălui ceresc. Întru El, noi ne simţim fraţii Săi cu adevărat, înţelepţi, desăvârşiţi şi nemuritori. Fireşte, în acest context lucrul cel mai de preţ este că firea noastră omenească a devenit în Mântuitorul Iisus Hristos asemănătoare cu firea divină, cum zice Sfântul Grigorie Palama (Sf. Grigorie Palama, Omilia XIV la Bunavestire, PG. 151, 168 A). Prin urmare, numai în Domnul nostru, noi am scăpat de stricăciune şi moarte, El fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.

După cum se ştie, răul şi aliaţii săi, păcatul şi moartea, de îndată ce au intrat în lume, s-au răspândit şi s-au înmulţit, adaptându-se la diversele activităţi umane. Atât de repede şi de intim s-au unit cu lumea, că pentru om uneori a devenit o imposibilitate să-l separe de ea. Totodată, răul s-a lipit şi de sufletul omului şi s-a amestecat atât de subtil cu mişcările lui, că adesea este greu să-i distingi manifestările, cu atât mai puţin să-l separi de el. Sfântul Macarie Egipteanul spunea că gândurile rele, aceste răutăţi ale diavolului, atât de mult învăluie sufletul, că uneori avem impresia că sunt ca un tufiş des sau ca un păpuriş dintr-un râu. Omul, pentru a se desface de ele, are nevoie de multă sârguinţă şi atenţie, ca să distrugă săgeţile înveninate ale puterii celei potrivnice (Sf. Macarie cel Mare, Omilia VI, 3, PG 34, 520 BD). Evident, răul nu este activ decât numai în lumea noastră, în care omul este, în acelaşi timp, o fiinţă spirituală şi materială. Dacă acesta se încuibează în viaţa noastră, prin diverse păcate, el devine o prezenţă atât de reală, că nici în iad nu s-ar putea dezvolta aşa de bine. Astfel, omul ajunge, sub influenţa lui, specialist în a inventa plăceri păcătoase şi păcate diabolice. Uneori, omul este atât de copleşit de rău, încât acesta ajunge să fie ca o manifestare firească a vieţii lui. Fără îndoială că numai Dumnezeu cel milostiv şi de oameni iubitor mai poate opri şi înceta acest vânt rău, care sălăşluieşte în suflet şi în trup, cum spune Sfântul Macarie. Deci, avem nevoie de cel Atotputernic ca "să ne dea aripile Duhului Sfânt, cum zice Psalmistul (Ps. 54, 7), ca să zburăm şi să scoatem din sufletele şi trupurile noastre vântul cel rău care sălăşluieşte în noi, adică păcatul".

Este de la sine înţeles că tocmai pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu s-a Născut din Preacurata Fecioara Maria şi S-a făcut Om ca să Se opună direct diavolului şi răului, cum s-a zis: "Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii" (Ioan 1, 29). "El singur s-a milostivit de oameni care cred în el, zice Sfântul Macarie, i-a izbăvit de păcat, iar celor care aşteaptă pururea şi-l caută neîncetat, le dă mântuirea cea mai presus de cuvânt" (Sf. Macarie cel Mare, Omilia II, 3, PG 34, 464 D). Prin Întruparea Sa, El a opus răului binele veşnic, răutăţii diavolului, iubirea divină şi morţii, nemurirea. Sfântul Chiril al Ierusalimului spunea că prea multe erau rănile care acopereau viaţa omului, într-atâtea că ele depăşeau medicamentele noastre. Din această cauză, numai Dumnezeu putea să mai vindece pe om de boala lui (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza XII, 7, PG. 33, 733 AB.). Astfel, într-o manieră tainică şi divină, Dumnezeu în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, S-a dăruit în întregime omului, ca omul limitat şi micşorat de păcate să poată să se ridice, să crească şi să ajungă nelimitat în Dumnezeu (Sfântul Apostol Pavel spune că vom ajunge în Mântuitorul Hristos Fiul lui Dumnezeu înomenit, "la starea bărbatului desăvârşit şi la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Efeseni 4,13; Coloseni 2, 19).

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Astăzi, avem nevoie mai mult ca oricând de o pregătire spirituală care să pună mai presus de orice convingerea noastră că Fiul Tatălui ceresc este viaţa lumii, adevărul absolut, iubirea şi bucuria fără margini. Numai în felul acesta vom putea explica adevărul despre întruparea Domnului Hristos celor din şcoli, universităţi, spitale şi închisori. Evident, numai o cunoaştere corectă a învăţăturii despre Evanghelia Mântuitorului Hristos şi despre lucrarea mântuitoare a Domnului vor putea realiza o coeziune naţională, o omogenitate culturală şi o mărturisire a unui crez comun. Atitudinea noastră ca a unora care ne-am îmbrăcat în Hristos prin taina Sfântului Botez, fără să excludem şi să denigrăm pe alţii, trebuie să zidească Biserica "trupul lui Hristos" (Efeseni 4, 12). Acesta este obiectivul suprem al Bisericii Ortodoxe, care are privilegiul unic de a fi "casa lui Dumnezeu" (Galateni 3, 27-28) şi de a chivernisi toate spre mântuirea noastră.

Să păstrăm, de asemenea, în inimile noastre fiorul sfânt trăit de păstori şi de magi, care au mers să se închine Mântuitorului, aducând daruri Celui ce S-a făcut om, pentru ca noi să ne sfinţim prin credinţă şi fapte bune.

Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să ne îndemne la nădejde sfântă, pentru ca, în ciuda dificultăţilor prin care trecem, să avem credinţă în Dumnezeu şi să iubim pe semenii noştri.

Totodată, sărbătoarea de astăzi să ne întărească încrederea că nu suntem singuri pe lumea aceasta, că Mântuitorul este permanent cu noi, cum ne spune în Sfânta Evanghelie: "Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin!" (Matei 28, 20). Evident, cel "ce va crede, zice Domnul, se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi" (Marcu 16, 16).

Vă îndemnăm apoi, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi, Preacucernici preoţi, părinţi călugări şi maici, mireni, tineri şi vârstnici, să vă iubiţi unii pe alţii, să vă rugaţi mai mult şi să păstraţi cu tărie sfintele noastre rânduieli ortodoxe.

Anul care vine vom avea bucuria negrăită ca pe întâi mai să canonizăm pe Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, "Luceafărul Olteniei", duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic şi făcătorul de minuni, zi în care nădăjduim să ne întâlnim cu toţii şi să ne închinăm Sfintelor sale Moaşte de la Sfânta Mănăstire Lainici.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, cel care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile dumneavoastră. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, linişte şi pace în sufletele şi familiile dumneavoastră. Cu binecuvântare şi bucurie sfântă, vă îmbrăţişăm părinteşte, dorindu-vă:

Sărbători fericite!

şi La mulţi ani!

Al dumneavoastră

rugător şi permanent

mijlocitor în Duhul Sfânt

† IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei