Natalia Manoilescu Dinu, o femeie printre teologi

Natalia Manoilescu Dinu a fost o personalitate remarcabilă a societăţii româneşti. Născută în linia descendentă a unor familii de boieri din Muntenia şi Moldova, a sintetizat purtările nobile şi pregătirea temeinică cu trăirea duhovnicească şi cunoaşterea teologiei. Precum mărturiseşte la începutul "Memoriilor" sale, şi-a privit retrospectiv viaţa ca desfăşurându-se sub semnul a două pasiuni întruchipate de sfintele ale căror nume îi fuseseră date la botez: Ecaterina, o erudită a începuturilor Ortodoxiei, şi Natalia, o soţie care şi-a urmat cu absolută fidelitate soţul până la moarte martirică. Prima a călăuzit-o spre vocaţia teologică, iar a doua i-a protejat căsnicia cu Valeriu, despre care spunea că i-a adus cele mai mari bucurii şi satisfacţii.

Natalia Manoilescu Dinu s-a născută în 1920, la puţin timp după încheierea războiului mondial, când societatea românească revenea la o stare normală, iar rănile războiului începeau să se vindece. A primit la botez numele de Natalia-Ecaterina. Din partea mamei, Natalia făcea parte din familia boierului Alexandru Dimitrescu, puternic zdruncinată, la acea vreme, din cauza preţului de sânge plătit de unii membri ai familiei pe front şi din cauza pierderilor materiale pe care ocupaţia germană le provocase. Tatăl Nataliei a fost marele om politic Mihail Manoilescu, un intelectual din elita României interbelice. Mihail Manoilescu a ocupat funcţia de ministru de externe în timpul regelui Carol al II-lea şi a adus contribuţii majore în domeniul politicilor economice dintre România şi Germania. Mai târziu, ideile sale corporatiste şi protecţioniste au fost aplicate în Brazilia ca bază pentru dezvoltarea industrială a acestei ţări. Mihail Manoilescu era fiul institutorului Constantin Manoilescu şi a trăit până la căsătorie în Iaşi, unde a fost puternic ancorat în viaţa politică şi culturală a urbei. Toţi copiii lui Constantin Manoilescu au fost credincioşi, această convertire datorându-se unei întâmplări tragice pe care Natalia o povesteşte în volumul său de memorii. Constantin Manoilescu, deşi era un intelectual distins, potrivit spiritului epocii, era ateu şi de multe ori lua în râs cele sfinte, şi în special ironiza faptul că Maria Magdalena era socotită sfântă. În vara lui 1899, aflându-se cu familia pe malul Prutului, în timp ce făcea baie în apa râului, chiar de ziua Sfintei Maria Magdalena, i s-a pus un cârcel şi nu a mai putut ajunge la mal, sfârşind înecat. Această nefericită întâmplare a fost înţeleasă de toţi ca o pedeapsă cerească, fapt care a convertit întreaga familie la credinţă.

Avea o pregătire enciclopedică

Potrivit uzanţelor vremii, Natalia a primit de mică educaţie la domiciliu cu cei mai buni profesori ai epocii. Ea a căpătat o oarecare timiditate faţă de oameni, pe care a resimţit-o toată viaţa, chiar dacă în ultimul an de liceu s-a transferat la o şcoală publică. Această metodă de învăţământ i-a adus însă beneficii uriaşe. Cunoştea foarte bine un spectru foarte larg de discipline. Spre deosebire de elevul care la şcoala publică este supus examinării periodice, Natalia trebuia să înveţe zilnic şi temeinic pentru disciplinele care îi erau predate în particular. În 1959, când soţului ei, Valeriu, i s-a cerut să redacteze un curs de botanică pentru Şcoala de picheri hidrotehnici a Comitetului de Stat al Apelor, Natalia, care era casnică la vremea respectivă, a scris în locul soţului un "Manual de Botanică" folosindu-se de cunoştinţele dobândite în timpul orelor particulare şi documentându-se în biblioteci. După acest manual au învăţat multe serii de elevi. La începutul anilor â50 a predat ca profesor suplinitor la Liceul "Iulia Hasdeu" din Bucureşti limba şi literatura română, geografia, istoria, ştiinţele naturii. Fiind fiica lui Manoilescu, considerat "duşman de clasă" al regimului comunist, a fost exclusă în urma unei deconspirări conduse de o activistă de partid. Aceasta motiva în şedinţa de excludere: "Ne-am dat seama de pericolul reprezentat de prezenţa în şcoală a Nataliei Dinu în momentul în care ni s-a relatat ce cursuri extraordinare ţinea. O făcea înadins pentru a ascunde originea sa socială şi a înşela vigilenţa organelor de partid."

Absolventa Facultăţii de Teologie şi Filosofie

În anul 1945 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi ale Facultăţii de Filosofie, contrar direcţiei ateist-comuniste care începea să se manifeste în societate. În memoriile sale spunea că a fost impresionată de părintele profesor Ioan G. Coman, cel mai mare patrolog al Bisericii Ortodoxe Române, prin faptul că ştia la perfecţie operele Sfinţilor Părinţi şi pleda pentru cunoaşterea lor în original, în limba în care au fost scrise: greacă sau latină. Natalia a fost preocupată în facultate de Origen, şi în special de învăţătura lui despre restaurarea tuturor lucrurilor, numită apocatastază, respinsă de Biserică, şi constituind una din principalele acuze care au condus la condamnarea lui. Natalia mărturisea că în sinea ei îmbrăţişa această învăţătură, dar cu toate acestea nu se putea îndepărta de linia Bisericii. Teologul ortodox Olivier Clement i-a răspuns peste mulţi ani la această nedumerire, spunând că apocatastaza, deşi nu poate fi considerată o certitudine, trebuie să fie o aspiraţie a oricărui suflet cu adevărat creştin.

Colegă cu Gala Galaction şi Teodor M. Popescu

La Teologie i-a cunoscut şi pe Teodor M. Popescu, teologul-martir în temniţele comuniste, şi pe Gala Galaction. După terminarea facultăţii este admisă la doctorat, dar, din cauza prigoanei comuniste împotriva a tot ce putea fi considerat "element duşmănos", a renunţat pentru a se dedica familiei. Natalia nu a abandonat însă niciodată preocupările teologice, dovadă fiind studiile care i-au fost publicate în revistele centrale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar şi în străinătate: "Viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica", un studiu despre Sfânta Maria Magdalena şi studiul "Sfântul Duh în spiritualitatea ortodoxă", prefaţat de părintele Dumitru Stăniloae. În legătură cu acest ultim studiu s-a spus că este prima lucrare consistentă de teologie sistematică din spaţiul teologiei academice româneşti care are ca temă persoana şi lucrarea Sfântului Duh.

Convertirea suferinţei

Viaţa ei a fost puternic marcată de închiderea abuzivă şi nejustificată a tatălui ei în diferite închisori. Mihail Manoilescu a murit în temniţa de la Sighet la sfârşitul anului 1950 şi a fost înhumat în groapa comună. Familia a fost înştiinţată de moartea lui abia în anul 1958. Natalia Manoilescu Dinu a înţeles că România profundă era răstignită în acele vremi de autorităţile comuniste şi a găsit refugiu în perspectiva teologică asupra realităţii. A reuşit să transforme încercările şi suferinţele în căi de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi prilej de rugăciune. Când părintele Dumitru Stăniloae s-a mutat de la Sibiu la Bucureşti, Natalia a devenit fiica lui duhovnicească, iar prin intermediul lui şi al părintelui Benedict Ghiuş, a cunoscut spiritualitatea ortodoxă isihastă, a rugăciunii neîncetate şi a experienţei energiilor dumnezeieşti necreate. Mihai Dinu, fiul ei, mărturiseşte că Natalia poseda ceea ce Sfinţii Părinţi denumesc "darul lacrimilor". În timp ce se ruga, şiruri de lacrimi îi inundau obrajii de bucurie că stă de vorbă cu Mântuitorul Iisus Hristos. Era foarte interesată de specificul spiritualităţii ortodoxe, care are în centrul ei lucrarea harului, a energiilor dumnezeieşti necreate, care sfinţesc creaţia, care lucrează neîncetat în lume la împlinirea lucrării lui Dumnezeu. Era de părere că lumii occidentale îi lipseşte tocmai această învăţătură sistematizată de Sfântul Grigorie Palama.

Lucrare unică, plină de profunzime

Cea mai importantă lucrare a Nataliei Manoilescu Dinu este volumul "Iisus Hristos Mântuitorul în lumina Sfintelor Evanghelii", care a fost publicat post-mortem la Editura Bizantină.

Această lucrare este unică, pentru că nu se limitează la prezentarea aspectelor exterioare ale vieţii pământeşti a Mântuitorului, ci pătrunde în tainele persoanei şi lucrării dumnezeieşti a Fiului lui Dumnezeu.

Originalitatea lucrării constă în dialogul viu între perspectiva biblică şi teologia dogmatică şi oferă o introducere consistentă în taina credinţei creştine.

Părintele Constantin Coman de la Facultatea de Teologie din Bucureşti spune că de la lucrările monumentale ale părintelui Dumitru Stăniloae teologia românească nu a mai dat o astfel de lucrare masivă, nu numai ca volum, ci mai ales ca informaţie şi ca edificiu teologic.