Nifon Bălăşescu, un luptător pentru românism

Ieromonahul Nifon Bălăşescu (1806-1880), după prieteniile pe care le-a legat cu Gheorghe Bariţiu şi Andrei Şaguna şi participarea activă la Adunarea de la Blaj din 1848, a plecat în Dobrogea, unde a făcut un recensământ al localităţilor româneşti şi a întemeiat acolo mai multe şcoli.

Începând cu anii 1839 şi 1840, a existat o corespondenţă deosebit de importantă între Nifon Bălăşescu şi George Bariţiu, redactorul "Gazetei de Transilvania" de la Braşov. Această corespondenţă se găseşte în Biblioteca Academiei Române în Ms. 993 şi este redată în volumele "George Bariţ şi contemporanii săi", Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003. În aceste scrisori este surprins sfârşitul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica şi începuturile domniei lui Gheorghe Bibescu. Plăcându-i să cunoască amănuntele şi dedesubturile vieţii politice de la Bucureşti, având în vedere şi schimbarea de domn, Bălăşescu a dezvăluit prietenului său de la Braşov acţiunile puse la cale de mişcarea naţională de la 1840, apoi de mişcările greco-bulgarilor de la Brăila, survenite în lanţ în anii 1841-1843. Aceste mişcări au determinat o creştere a importanţei elementului militar în Ţara Românească, puterea fiind în mare parte dirijată de coloneii Vladimir Blaremberg, Arnold Jakobson şi Julius Engel şi de membrii corpului diplomatic al consulatelor străine de la Bucureşti, care manifestau atitudini diferite faţă de Regulamentul Organic, iar în aceste condiţii soarta intelectualilor nu putea să fie decât una ingrată.

Apropiat al lui Şaguna

Aflat la Sibiu pentru tipărirea "Dicţionarului român-latin", N. Bălăşescu a intrat în legătură cu Andrei Şaguna, pe atunci "vicar episcopesc", acesta oferindu-i o bună găzduire. Şaguna

l-a sfătuit şi convins pe Bălăşescu să publice "Gramatica" pe care o alcătuise şi o folosise la Bucureşti, pentru a putea fi folosită şi la Seminarul de la Sibiu. Devenit un apropiat al lui Şaguna, se pare chiar "asesor" (n.r. - consilier) care îşi crease un anturaj de susţinători, Bălăşescu i-a scris lui Bariţiu unele dintre cele mai confidenţiale amănunte despre comportarea şi acţiunile noului vicar de la Sibiu. Din scrisorile lui Bălăşescu reiese faptul că Şaguna a cârmuit la început într-o manieră dură, şocantă, creându-şi un fel de superioritate asupra noii sale "turme cuvântătoare". Sunt prezentate şi hotărârile din cadrul şedinţelor Consistoriului, este menţionată legătura foarte bună a lui Şaguna cu Curtea de la Viena, care a expediat toată corespondenţa pe numele vicarului, şi nu pe cel al Consistoriului din Sibiu, vizitele dese ale persoanelor importante la curtea lui Şaguna, "cu un cuvânt, are mare vază la cei mari, este mult recomandat de sus, aceasta poate să ne fie de folos".

Adunarea de la Blaj

Bălăşescu s-a implicat activ în realizarea adunării de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 3/15 mai 1848. Aici a participat împreună cu Andrei Şaguna, iar după încheierea manifestărilor de acolo, de frica arestării, cei doi s-au întors pe cărărări ocolite prin Cenade, Haşag, pe la Măgurile lui Traian, Mândra, Ocna Sibiului, cunoscute de Bălăşescu, şi au rămas la Haşag, localitatea natală a profesorului. Pe lângă aceste întâmplări generate de desfăşurarea Revoluţiei, anul 1848 este pentru Bălăşescu un an bun în ceea ce priveşte tipărirea operelor sale, fiindu-i editate unele dintre cele mai importante scrieri, astfel: "Dictionarium latino-romanicum", cuprinzând pe 368 de coloane doar cuvintele de la A - Aula, şi "Gramatică română" pentru seminarii şi clase mai înalte, tipărite la Sibiu. Seminarul Central s-a redeschis, dar în scaunul de mitropolit al Ţării Româneşti nu se mai afla protectorul lui Bălăşescu, ci se găsea mitropolitul Nifon, care nu îl mai recunoaşte în funcţia de profesor, drept urmare, a fost nevoit să îi ceară într-o scrisoare lui George Bariţiu să fie recomandat prietenilor săi de la Iaşi.

Printre românii din Dobrogea

Bătrâneţea se pare că nu i-a atenuat spiritul de aventură. După 1870, deja sexagenar, Bălăşescu a părăsit ţara şi s-a dedicat înfiinţării şi dezvoltării învăţământului la românii din Dobrogea şi la cei de sub stăpânire otomană, îndeosebi la aromâni. Bălăşescu a prezentat activitatea sa în părţile acestea în ziarul "România liberă" care tocmai apăruse. Trecând Dunărea pe la Galaţi, a întreprins o călătorie prin ţinuturile aflate sub ocupaţie otomană, "cu scop de a găsi pe acolo români" despre care auzise că sunt mulţi. Acest lucru se va şi confirmat, pentru că din scrisoarea adresată prietenului său George Bariţiu reiese că românii ar fi cam în număr de 2.500.000. Ţinta sa era ca "pe aceştia, locurile, starea şi numărul lor, cunoscându-le, să le poată arăta românilor din stânga Dunării, "fiindcă noi, aceştia, ştim şi cunoaştem aşa de puţin pe acei fraţi buni ai noştri şi şade rău, ba e chiar ruşine a nu ne cunoaşte mai bine şi mai de aproape, din mai multe puncte de vedere; ba la caz de nevoie a ne şi ajuta unii pe alţii, precum fac alte naţionalităţi...". Schimbările survenite în viaţa politică a României îi surâd din nou lui Bălăşescu, pentru că proclamarea independenţei de stat a României şi războiul contra Imperiului Otoman au trezit interesul pentru populaţia română din aceste teritorii, în special pentru cea din Dobrogea, teritoriu a cărui revenire la România era luată în discuţie tot mai des.

Recensământul aşezărilor româneşti

Peregrinarea sa în aceste părţi a început la Galaţi şi apoi la Isaccea, iar la scurt timp a fost întreruptă de un popas "la frumoasa mănăstire românească Cocoşul", unde a rămas "vreo 32 de zile", încântat fiind de "acel loc aşa de frumos, poziţiune aşa de romantică, la poalele unui picior de munte, casa mare cu locuinţe destul de a încăpea 80 de inşi, pe când ei, călugării de acolo abia erau 40...". De la Mănăstirea Cocoş a parcurs localităţile româneşti până la Tulcea, unde îl găsim în 1870, iar de aici a plecat prin localităţile româneşti din sudul Dunării până la Rusciuc, aflându-se acolo la 18/30 iunie 1871. În perioada 1872-1875, Bălăşescu a cercetat cele 72 de localităţi locuite de români în Dobrogea. Cu acest prilej este stabilit numărul familiilor româneşti şi sunt înfiinţate şcoli cu limba de predare română, în 21 de localităţi, între care şi în oraşul Tulcea. Rezultatele statistice ale cercetării sale au apărut în articolele: "Românii de peste tot" din 16 iulie 1877, unde afirma că românii din Dobrogea şi Bulgaria erau 150.000, în "Românii din Turcia III" din 19 iulie 1877, unde a precizat că românii din vilaietul Dunărea, adică din Dobrogea şi Bulgaria, "locuiesc în 150 de oraşe şi sate populate numai de români, cu un număr de cel puţin 200.000". În articolul "Comunele române din Dobrogea" din 11 septembrie 1877, Bălăşescu arată că a găsit în districtul Tulcea 16 comune româneşti, 6 în Isaccea, 8 în Babadag, 6 în Medgidia, 7 în Hârşova, 12 în Măcin, şi 18 în Silistra, în total 72 de comune româneşti în Dobrogea, fără să se ţină seama de cele în care românii erau minoritari.