Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi‑a cinstit astăzi, 10 august, sfântul ocrotitor. La slujba de Te Deum săvârşită în această zi s‑au înălţat
Noi membri în Adunarea Eparhială a Dunării de Jos
În conformitate cu Decizia Patriarhală nr. 2/2010 transmisă de Cancelaria Sfântului Sinod şi în baza Ordinului circular nr. 571/2010 emis de Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, joi, 15 aprilie, s-au desfăşurat alegerile de membri clerici şi mireni în Adunarea Eparhială pentru o nouă perioadă de 4 ani. În cadrul celor 10 circumscripţii electorale ale eparhiei, lucrările s-au desfăşurat în biserici din cele mai importante localităţi ale judeţelor Galaţi şi Brăila, sub preşedinţia unui delegat eparhial, desemnat de Chiriarh. Fiecare parohie a avut ca delegaţi clericii slujitori din parohia respectivă, precum şi un delegat mirean. Colegiile electorale preoţeşti s-au întrunit separat de cele mireneşti, în acelaşi loc, dar la ore diferite, procedându-se la votarea propriu-zisă a candidaţilor. Preoţii au ales un reprezentant al lor pentru Adunarea Eparhială, iar mirenii au ales doi reprezentanţi mireni pentru Adunarea Eparhială.



.jpg)
