Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Noi reglementări pentru microîntreprinderi
Microîntreprinderile vor avea posibilitatea ca, de la 1 ianuarie 2011, să opteze între plata impozitului de 16% din profit şi o taxă de 3% din venituri, în baza unei modificări decise, săptămâna trecută, de Guvern. Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a precizat că pot alege acest sistem de impozitare firmele care au 1-9 angajaţi şi au obţinut în anul anterior un venit de până la 100 mii de euro. Totodată, firmele care obţin venituri din activităţi bancare, jocuri de noroc sau din consultanţă şi management vor plăti în continuare impozit de 16%. Guvernul estimează că noul sistem va aduce la buget venituri suplimentare de aproape 100 milioane de lei. Până la sfârşitul anului trecut, microîntreprinderile au beneficiat de un regim special de impozitare, care le permitea să opteze între plata impozitului pe profit şi plata unui impozit pe venit, care a crescut progresiv în ultimii ani până la 3% din venituri.



.jpg)
