O carte despre frumuseţea Răsăritului creştin

Lucrarea cu titlul "Siria creştină. Repere biblice, istorice şi patristice", semnată de Mihai Valentin Vladimirescu şi Mihai Ciurea, a fost publicată anul trecut la Editura bucureşteană PRO Universitaria. Elaborată într-o formă

cu totul inedită, cartea însumează 175 de pagini, împărţite în cinci capitole şi mai multe subcapitole.

Siria, un areal cu inepuizabile resurse spirituale, un loc în care creştinismul a călătorit adesea de la glorie la agonie, de la înflorire la ruină, constituie şi astăzi o frontieră încă necunoscută pentru mulţi. Trecutul ei mereu şerpuitor se regăseşte într-un prezent încărcat de multe întrebări şi controverse. Iată doar câteva motive pentru care subiectul ales de cei doi autori, cadre didactice la Facultatea de Teologie din Craiova, suscită interesul iubitorului de teologie într-un mod cu totul aparte.

Parcursul Siriei în istorie

Primul capitol al cărţii, "Pe firul istoric al Siriei", semnat de Mihai Ciurea, descoperă, într-o incursiune temerară, fascinanta evoluţie a străvechiului teritoriu oriental. De aici aflăm că Siria a apărut şi s-a dezvoltat în cadrul ţinuturilor sumeriene situate pe malul fluviilor Tigru şi Eufrat. În decursul timpului, civilizaţia siriană a fost înrâurită de cea egipteană şi mesopotamiană (p. 9), coagulându-se astfel puternice centre de cultură care au stat la baza consolidării viitorului stat. Epoca fierului (1200–593 î.Hr.) este marcată de impunerea a două puternice civilizaţii: feniciană şi aramaică. Despre această perioadă, autorul scrie: "Fenicienii au rămas în istorie prin câteva realizări deosebit de importante. În afară de marea lor măiestrie în practicarea meşteşugurilor, de dezvoltarea fără precedent până la ei a negoţului şi navigaţiei, ei şi-au legat numele de inventarea scrierii alfabetice ş…ţ limba aramaică a cunoscut o mare răspândire, încă din mileniul I î.Hr., devenind limba diplomatică a Asiei Occidentale, pătrunzând în nordul Arabiei şi în Palestina" (p. 11). Evoluţia viitorului stat sirian a fost, de asemenea, marcată de cele două mari perioade istorice: elenistică (333–64 î.Hr.) şi romană (64 î.Hr. – 395 d.Hr.). În epoca bizantină (395–636), creştinismul sirian a cunoscut o bogată înflorire: "Construcţia de biserici şi mănăstiri a irumpt, constructorii sirieni creându-şi un adevărat repertoriu de stiluri arhitectonice, care preluau modelele metropolitane şi neoclasice şi le îmbogăţeau cu elemente specifice Orientului, ajungând adesea un amestec local specific, a cărui bogăţie este evidentă încă în ruinele edificiilor care s-au păstrat până astăzi" (pp. 15-16).

Prisosul acestei frumoase civilizaţii s-a concretizat deplin în perioada creştină. Astfel, alături de arealele grec şi latin, "răsăritul sirian" devine "al treilea mare filon al istoriei tradiţiei creştine" (p. 16). Dialectic legat de limba nativă a Mântuitorului Hristos, creştinismul sirian preia cu timpul "versiunea aramaică a Vechiului Testament care a stat la baza aşa-numitei "Peshitto" (simplă), precum şi metodele exegetice proprii iudaismului, dominate în "targum", "midrash" şi "haggada" orală (p. 16). În privinţa Noului Testament, autorul aminteşte de "Diatessaronul" lui Taţian Asirianul, de Faptele Apostolilor şi de corpusul paulin "Apostolos".

Traducerile siriene ale Sfintei Scripturi

"Siria în Vechiul şi în Noul Testament" este cel de-al treilea capitol al lucrării. Semnat tot de conf. univ. dr. Mihai Vladimirescu, această nouă secţiune oferă o notă de complexitate întregii lucrări. Sunt descrise în detaliu, cu argumente scripturistice susţinute, principalele etape din istoria politică şi religioasă a arealului sirian. Din punct de vedere geografic, Siria reprezenta în perioada elenistică teritoriul cuprins între râul Eufrat şi Marea Moartă, "învecinându-se la nord cu Munţii Taurus şi la sud cu Palestina" (p. 37). Tot de aici aflăm că "Mântuitorul Iisus Hristos nu a călcat niciodată pe pământul Siriei". După Cincizecime însă, creştinismul prinde rădăcini adânci în aceste locuri, punctele nevralgice ale răspândirii mesajului evanghelic fiind la început cetăţile Edessa şi Arbela. În acest context apar şi primele traduceri ale Sfintei Scripturi în limba siriacă, care era un dialect al limbii aramaice. La rândul său, siriaca se împarte în două dialecte principale: edesan şi nisibian. Astfel, autorul analizează pe rând evoluţia traducerilor: Vetus Syria sau Versiunea siro-palestiniană a Noului Testament (sec. III d.Hr.), Peschitta sau versiunea simplă (terminată la sfârşitul secolului IV d.Hr.), Versiunea filoxeniană, Versiunea siro-palestiniană, Versiunea siro-hexaplară a Vechiului Testament, Versiunea lui Iacob de Edesa, Diatessaronul lui Taţian Asirianul.

Pentru a evidenţia importanţa acestor traduceri, autorul afirmă: "Conform unei mărturisiri a unuia dintre cei mai mari specialişti în istoria textului biblic, Eberhard Nestle, nici o altă latură a Bisericii primare nu a făcut mai mult pentru traducerea Bibliei în dialectul ei precum mediul vorbitor de siriacă, pentru că în bibliotecile europene avem manuscrise din Siria, Liban, Egipt, Sinai, Mesopotamia, Armenia, India (Malabar) şi chiar din China" (p. 38).

Damasc – "cel mai vechi oraş al lumii"

În continuarea incursiunii sale în cultura, religia şi civilizaţia siriană, Mihai Vladimirescu se opreşte asupra "Principalelor centre creştine din Siria". Rând pe rând, în peste 50 de pagini (66–119), sunt prezentate în detaliu cele mai importante oraşe şi mănăstiri creştine din spaţiul sirian. Astfel, Damascul, capitala Siriei, este "cel mai vechi oraş al lumii, locuit în mod neîntrerupt ş…ţ "poarta de intrare" spre un deşert nelocuit, dar şi cea mai convenabilă "poartă de ieşire" din această zonă deşertică spre mare. Mai mult, a constituit punctul de legătură dintre vechile civilizaţii ale Egiptului şi Mesopotamiei" (p. 66). De-a lungul timpului a trecut prin mai multe etape, parcurgând cu uşurinţă drumul de la prosperitate la ruină. În timpul stăpânirii romane (64 î.Hr.) adoptă denumirea de Metropolis, iar din secolul al IV-lea (d.Hr.), cetatea este integrată în cadrul Imperiului Bizantin. Arabii şi-au pus şi ei amprenta asupra anticei aşezări, Moscheea Omeiazilor fiind concludentă în acest sens.

Pentru creştini, Damascul are o importanţă cu totul aparte. Aici se găseşte capul Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Sfintele sale moaşte sunt aşezate în vechiul templu al lui Jupiter, transformat de binecredinciosul Împărat Teodosie cel Mare în lăcaş creştin de închinare. Legat de evoluţia în timp a statutului acestui aşezământ, autorul notează: "Istoricii şi cronicarii vremii atestă faptul că acest sanctuar a fost un mic oratoriu sau mormânt, în care se afla racla ce păstra capul Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta a fost descoperită în timpul lucrărilor de construcţie a Moscheii Omeiazilor, în timpul Şeicului al-Walled (705-715). După cucerirea arabă, numărul populaţiei musulmane din Damasc a crescut simţitor. În aceste condiţii, au negociat cu comunitatea creştină pentru a ceda biserica şi a o transforma în uriaşa moschee pe care o putem vizita astăzi" (p. 70).

Ma'aloula şi "limba pe care a vorbit-o Mântuitorul Hristos"

Un alt centru de tradiţie în istoria creştinismului este şi localitatea Maâaloula. Situată la aproximativ 55 de kilometri nord-est de Damasc, regiunea se numără printre primele localităţi siriene încreştinate prin cuvântul Evangheliei Mântuitorului Hristos. După o veche tradiţie, Sfântul Apostol Toma ar fi fost primul misionar creştin pe aceste locuri. Aici, la Maâaloula, Dumnezeu a binecuvântat ca localnicii să păstreze până astăzi "limba pe care a vorbit-o Mântuitorul Hristos", care se transmite din generaţie în generaţie pe cale orală, fără un alfabet scris.

Ultimul capitol al cărţii este închinat "Personalităţilor creştine siriene". În aproape 40 de pagini (119-158), autorul Mihai Ciurea evidenţiază printr-o laborioasă cercetare principalele repere biografice din viaţa celor mai importanţi sfinţi şi teologi sirieni.

Cu o bibliografie bogată şi adusă la zi, lucrarea "Siria creştină. Repere biblice, istorice şi patristice" comprimă cu uşurinţă şi eleganţă întreaga realitate a creştinismului sirian. Datorită complexităţii ei şi importanţei informaţiilor pe care le oferă, cartea poate sta la căpătâiul unor viitoare lucrări de licenţă, dizertaţie sau doctorat.