Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
O diversiune privind Ocolul Silvic Bisericesc - Neamţ
Patriarhia Română dezaprobă încercarea de diversiune a cotidianului "Monitorul de Neamţ şi Roman" care, în ediţia din ziua de 27 septembrie 2010, a publicat articolul tendenţios cu titlul "Se cam fură în codrii mănăstirii", apărut sub semnătura D. Moraru. Pentru informarea corectă a opiniei publice, facem următoarele precizări:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel nu a solicitat niciodată Direcţiei Silvice a Judeţului Neamţ "să facă verificări în ceea ce priveşte Ocolul Silvic Bisericesc - Neamţ", aşa cum, în mod eronat şi voit tendenţios, afirmă autorul articolului care citează o anonimă, dar "importantă faţă bisericească". Conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române se administrează autonom (art. 40, alin. 2), astfel că Ocolul Silvic Bisericesc - Neamţ este administrat de Arhiepiscopia Iaşilor din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, iar nu de către Patriarhia Română sau Arhiepiscopia Bucureştilor. Potrivit rânduielii canonice şi statutare din Biserica Ortodoxă Română, Patriarhul României nu administrează treburile interne ale eparhiilor autonome. Patriarhia Română poate oferi asistenţă juridică sau sprijin administrativ în rezolvarea unei probleme bisericeşti a unei eparhii la solicitarea expresă a chiriarhului acesteia. În acelaşi timp, menţionăm faptul că pentru lămurirea oricărei probleme de ordin bisericesc, Patriarhul României se adresează, aşa cum este şi firesc, în primul rând chiriarhului eparhiei respective, nu unor autorităţi civile. Ca atare, încercarea autorului articolului de a sugera imixtiunea Patriarhului României în administrarea fondului forestier al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (mai precis al Arhiepiscopiei Iaşilor) este o diversiune, probabil comandată. Această diversiune dovedeşte nu numai lipsa de profesionalism a autorului articolului (dovedită şi prin confuzia între titulatura Patriarhului şi cea a Mitropolitului), ci şi tendinţa de a crea conflicte artificiale între Patriarhie şi Eparhiile din Moldova care deţin păduri. Considerăm că nu este întâmplător faptul că articolul a fost publicat cu o zi înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe la Bucureşti în legătură cu recunoaşterea definitivă a dreptului de proprietate al Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina pentru o suprafaţă de peste 160.000 hectare de pădure. Toate aceste dezinformări tendenţioase şi dezonorante dovedesc răutatea celor care îşi văd ameninţate interesele de grup în urma retrocedării suprafeţelor de pădure către proprietarii de drept ai acestora. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)