În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
O lucrare de excepţie dedicată Turnului clopotniţă „Lăpuşneanu“
Asociaţia Culturală "Sfântul Mitropolit Dosoftei" a organizat luni, 20 decembrie 2010, în Sala "Dom Polski" din Suceava, o seară culturală. În cadrul acestei manifestări a fost lansată cartea "Turnul clopotniţă - Biserica "Sfântul Dumitru" - Suceava", de pr. Justinian-Remus A. Cojocar.
Cartea a apărut după o altă lucrare de excepţie, "o lucrare completă", după cum o caracteriza la lansare, anul trecut, prof. Mihai Lazăr: "Monografia Bisericii "Sfântul Dumitru" din Suceava", autori pr. Justinian-Remus A. Cojocar şi diac. prof. dr. Vasile M. Demciuc. Volumul a fost prezentat de prof. dr. Mihai Lazăr de la Facultatea de Istorie, din cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Suceava, şi de prof. Florin Hău, arheolog la Complexul Muzeal Bucovina din Suceava. "Autorul a realizat o lucrare excepţională şi necesară, care pune în valoare Biserica "Sfântul Dumitru" din Suceava, construită de Alexandru Lăpuşneanu în anul 1560. Suceava este oraşul care şi-a păstrat nucleul urbanistic central medieval până astăzi: Biserica "Sfântul Dumitru", Turnul clopotniţă "Lăpuşneanu", Curtea Domnească, Biserica Domniţelor (Coconi) şi Biserica Mirăuţi. Cartea scrisă de părintele Justinian prezintă un istoric al turnului, etapele restaurării şi preţioase informaţii în anexe. Bibliografia folosită, izvoarele cercetate arată competenţa părintelui Justinian", a spus prof. dr. Mihai Lazăr. "Sunt impresionat de stilul clar, concis, simplu" Prof. Florin Hău, care a scris şi cuvântul înainte, a mărturisit că lucrarea este foarte uşor de citit, pentru că este scrisă ca o poveste. "Sunt impresionat de stilul clar, concis, simplu al părintelui Justinian. O oră durează citirea cărţii. Ce m-a impresionat încă o dată este felul cum se apleacă asupra tuturor informaţiilor pe care le culege şi cum le valorifică, precum şi conştiinciozitatea şi râvna autorului. Atent, toate informaţiile le-a aşternut în scris, fiind completate de imagini inedite din arhive. De mare valoare sunt anexele lucrării, adică Jurnalul părintelui Nicolae Pentelescu, slujitor la Biserica "Sfântul Dumitru" în perioada comunistă", a spus prof. Hău. Părintele Justinian-Remus A. Cojocar a mărturisit că această carte este o altă izbândă, după apariţia monografiei bisericii unde slujeşte: "În primul rând vreau să-I mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos şi mi-a dat putere să înfăptuiesc această izbândă. Ca slujitor al Bisericii "Sfântul Dumitru", ştiind că lipseşte o lucrare dedicată Turnului clopotniţă "Lăpuşneanu", m-am dedicat scrierii acestei cărţi, pentru valorificarea şi prezentarea unui monument emblematic pentru Suceava, martor al istoriei Ţării Moldovei şi al Cetăţii de Scaun Suceava. Am pus suflet în această lucrare, ca de altfel în toate activităţile pe care le desfăşor, toate spre slava Bunului Dumnezeu", s-a exprimat pr. Cojocar. Programul serii culturale a fost completat de un concert de colinde susţinut de mai multe coruri, grupuri corale şi artişti din Suceava. (Constantin Ciofu)