Părintele dr. Florin‑Ciprian Petre, secretar patriarhal în cadrul Biroului de presă și relații publice al Patriarhiei Române și preot slujitor la capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obr
Oamenii care dorm puţin sunt mai optimişti
Oamenii care nu dorm au tendinţa să fie extrem de optimişti înainte să ia nişte hotărâri şi sunt mai înclinaţi decât ceilalţi să rişte, arată un studiu realizat de cercetătorii americani. Studiul a fost realizat pe 29 de adulţi voluntari, sănătoşi, cu vârsta medie de 22 de ani, cărora li s-a cerut să ia nişe decizii de natură economică după o noapte de somn bun şi apoi după o noapte în care n-au dormit. Cercetătorii au folosit tehnica imagistică cu rezonanţă magnetică (IRM). La persoanele care nu dormiseră, scanerele au arătat o activitate mai intensă în acele părţi ale creierului răspunzătoare de anticipările pozitive şi, dimpotrivă, o activitate slabă în zonele de anticipaţie negativă.



.jpg)
