Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Obștea Mănăstirii Bogdana și-a luat rămas-bun de la proinstareța Cristofora Hârjabă

Obștea Mănăstirii Bogdana și-a luat rămas-bun de la proinstareța Cristofora Hârjabă

Galerie foto (9) Galerie foto (9) Știri
Un articol de: Silviu Dascălu - 25 Mai 2024

Proinstareța Mănăstirii Bogdana, Protoieria Onești, județul Bacău, stavrofora Cristofora Hârjabă, a fost condusă sâmbătă, 25 mai, pe ultimul drum pământesc de un numeros sobor de clerici, monahii și credincioși care au cunos­cut-o și iubit-o. Slujba de înmormântare a fost săvârșită, cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. 

Din soborul slujitor au făcut parte pă­rinții arhim. Pimen Costea, vicar eparhial, și Nicolae Dănilă, consilier eparhial, coordonatorul Sectorului exarhat, dar și protopopul de Onești, pr. Nicolae Zaharia.

Dimineață a fost săvârșită Sfânta Liturghie, după care a urmat rânduiala înmormântării monahilor, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni pentru iertarea păcatelor celei care s-a ostenit ani la rând pentru reclădirea, înfru­musețarea și extinderea mănăstirii, dar și pentru creșterea duhovnicească a maicilor pe care cu deosebită dragoste le-a condus.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Veniamin a evocat chipul jertfelnic, iubitor de rugăciune, dar și preocupat de treburile gospodă­rești al stavroforei Cristofora, care din copilărie a iubit Biserica și a intrat în ascultarea monahală.

„Am cunoscut-o pe maica stareță și am fost impresionat de lucrarea ei. Am fost impresionat de dragostea din această obște, de unitatea și solidaritatea dintre maici, dar și de dărnicia lor.

Am cunoscut-o în ultimii ani, poposind în această mănăstire, și m-am bucurat de lucrarea frumoasă de aici, iar dumneavoastră astăzi sunteți martorii lucrării maicii starețe, pentru că v-ați adunat din diferite locuri pentru ca să o petrecem pe drumul ei spre înviere. Maica stareță cred că ne spune tuturor: Rămâneți în Hristos! Rămâneți statornici! Rămâneți fideli făgăduințelor pe care le-ați făcut lui Hristos! Rămâneți în ascultare față de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și față de stareța nouă, de maica Mihaela, care a crescut în această obște și care, cu aceeași dragoste și bunătate, învățând de la maica Cristofora, se străduiește să mențină făclia credinței în obște și duhul monahal de odinioară!”, a arătat Preasfințitul Părinte Veniamin.

Apoi, părintele arhimandrit Pimen Costea a citit un mesaj transmis de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, intitulat „La despărțirea de o miro­nosiță a monahismului românesc”, în care, ca un vechi părinte și prieten în duh al maicii starețe și al obștii monahale atât de primitoare de la Bogdana, a simțit nevoia să încurajeze și să aline duhovnicește pe monahiile care au petrecut-o pe mama lor spirituală pe ultimul drum pământesc.

Apoi, în sunet de toacă și clopot, maicile au purtat pe umeri sicriul cu trupul celei ce le-a călăuzit atâtea decenii într-o procesiune în jurul bisericii, după care a fost înhumată în cimitirul mănăstiresc.

 

Citeşte mai multe despre:   inmormantare  -   Mănăstirea Bogdana  -   PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud   -   monah