În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Olimpicii la religie ai Timişoarei, premiaţi de Mitropolia Banatului
La Reşedinţa eparhială a Arhiepiscopiei Timişoarei, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi a Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcopul-vicar eparhial, a avut loc, marţi, 8 iunie, premierea celor 50 de copii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiada de religie, faza judeţeană şi naţională. IPS Nicolae şi PS Paisie Lugojeanul au acordat alături de premii, şi diplome de participare pentru 100 de elevi care s-au înscris la această disciplină. Astfel, câteva sute de cărţi şi iconiţe au fost primite cu multă emoţie şi entuziasm de cei prezenţi, care au fost binecuvântaţi de Înalt Preasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, odată cu îndemnul de a fi cât mai buni la toate disciplinele, dar întotdeauna premianţi la religie, după cum arată Biroul de presă al Mitropoliei Banatului. Copiii şi profesorii lor au mulţumit pentru darurile primite şi s-au angajat că se vor strădui să obţină rezultate mult mai bune în anii viitori. Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş au fost prezenţi prof. Mariana Eftimie, inspector şcolar general, şi pr. prof. Dorinel Savescu, inspector de religie. (O.R.)