Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
La sărbătoarea Preasfintei Treimi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc tradiţionalul pelerinaj al tinerilor liceeni la Mănăstirea Buciumeni, care şi-a serbat hramul. Anul acesta, întâlnirea ajunsă la ce
Luni, 20 iunie, de sărbătoarea Sfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit pictura Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Câmpuri 2 din județul
În prima zi după Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, Biserica Ortodoxă Română a prăznuit sărbătoarea Sfintei Treimi. Cu această ocazie și-a sărbătorit hramul și Mănăstirea Radu Vodă din București, unde S
În cadrul sesiunilor de lucru ale Sfântului şi Marelui Sinod de ieri, 21 iunie 2016, s-au dezbătut primele două documente, intitulate „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană” și „Diaspora
Praznicul Sfintei Treimi, sărbătorit ieri, a fost prilej de bucurie şi pentru toţi cei care lucrează la Televiziunea TRINITAS, Radioul TRINITAS, Agenţia de presă BASILICA, Publicaţiile LUMINA, precum şi în
De sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile) Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit duminică, 19 iunie, biserica cu hramurile „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Cuvios Antonie cel
Orașul Heraklion, actuala capitală administrativă și bisericească a regiunii Creta din Grecia, cu o bogată istorie creștină, fondată de propovăduirea Sfântului Apostol Pavel și de minunata lucrare misionară a ucenicului său, Tit, a găzduit, la sărbătoarea Cincizecimii din acest an un eveniment de importanță deosebită pentru întreaga Ortodoxie.
Preafericitul Părinte Teodor al II‑lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi, a oficiat sâmbătă, 18 iunie, Sfânta Liturghie la Biserica „Buna Vestire”din localitatea Kissamos, Creta. După
La Academia Ortodoxă din Chania, Creta, au început ieri, 20 iunie, lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Mesajul de deschidere a sesiunii inaugurale a aparţinut Sanctităţii Sale Bartolomeu,
Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale care se află în Creta pentru a participa la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod au luat parte joi, 16 iunie, la o cină oferită de ministrul grec al afacerilor
Lucrările Sfântului şi Marelui Sinod, care se desfăşoară în Chania, Creta, în perioada 20-26 iunie 2016, au fost precedate de o Sinaxă a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Lucrările acesteia
În ziua de 30 iunie 2016, ora 10:00, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Deva 6, situată în Deva, în Piața Operei nr. 1, județul Hunedoara, va avea loc licitația privind continuarea lucrărilor de
Biserica „Crucea de Piatră” din Onești, judeţul Bacău, de categoria 2 urban, organizează în ziua de 26 iunie 2016, ora 12:00, licitaţie în vederea contractării lucrărilor de pictură în tehnica
Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” şi „Sfântul Ioan Casian”, Protoieria Sector 4 Capitală, organizează în data de 3 iulie 2016, orele 12:00, în biserica parohială, licitaţie pentru atribuirea
Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, care participă în această perioadă la Sfântul şi Marele Sinod, a ajuns ieri, 16 iunie, în insula Creta, Grecia. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi membrii delegaţiei au fost întâmpinaţi cu onoruri militare pe Aeroportul Internaţional „Ioannis Daskalogiannis” din Chania, Creta.
La începutul acestei luni s-au împlinit 32 de ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire arhiereu Iosif Gafton, Episcop al Argeşului şi Râmnicului, informează arhiepiscopiaramnicului.ro. S-a năs
Profesorul american Read Schuchardt de la Wheaton College, Illinois, a susținut marți seara, 14 iunie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, conferința „De la icoană la logo: Simbolistica religioasă
După o perioadă de 18 luni în care a suferit un amplu proces de lucrări de consolidare și restaurare, finanțate din fonduri structurale în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Palatul Patriarhiei a
Poetul naţional Mihai Eminescu a fost pomenit şi omagiat ieri, 15 iunie, în mai multe oraşe şi zone ale ţării noastre, la 127 de ani de la trecerea sa la Domnul. La mormântul poetului din cimitirul Bellu din
Marţi, 14 iunie, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au organizat, cu ocazia Zilei mondiale a donatorului de sânge, noi acțiuni de donare la centrele de transfuzie sanguină din București și
Sectorul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi vacante: preot la Parohia „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan”, Protopopiatul Sector 4 Capita
Parohia „Sfânta Vineri”-Herasca, Protoieria Sector 3 Capitală, organizează licitaţie la Centrul eparhial în vederea desemnării firmei care va executa lucrările de finalizare a construcției bisericii. Caietul
La Biblioteca Națională de Fizică de la Măgurele, județul Ilfov, a avut loc, ieri, Conferința „Limite și frontiere în limbajul științei și al teologiei”. Conferința se înscrie în cadrul evenimentului
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, știm că dacă acest cort, locuința noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri. Fiindcă de aceea și suspinăm în acest trup,
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) sunt menţionaţi pentru prima dată în Sfânta Scriptură alături de Sfântul Apostol Pavel lucrând împreună cu el la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 507–508. „Cuviosul ieroschimonah Vasian a fost timp de 52 de ani un mare egumen și duhovnic al Schitului
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


