Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Sâmbătă, 16 mai 2015, a avut loc cea de-a VI-a ediţie a Festivalului judeţean de teatru francofon „Parole et Théâtre“. Trupa „Les bijoux“, de la Seminarul Teologic
Credincioşii din Botoşani au participat în număr mare la întâlnirea catehetică care a avut loc în urmă cu două zile la sediul protopopiatului din oraşul ocrotit de Sfântul Mare
Elevii din clasele a XII-a de la Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei“ din Suceava au sărbătorit marţi, 26 mai 2015, încheierea celor patru ani de studiu. Tinerii, alături de profesori şi de p
Marţi, 26 mai 2015, la Iaşi a avut loc un eveniment cultural de excepţie care l-a avut în centru pe reputatul cercetător Paul L. Gavrilyuk, de la Universitatea „St. Thomas“, Minnesota,
Parohia Aciliu, Protopopiatul Săliște, județul Sibiu, organizează în data de 5 iunie 2015 licitație pentru adjudecarea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica „frescă", pentru pridvorul
Parohia Corlătești, Protopopiatul Ploiești Nord, județul Prahova, organizează în data de 14 iunie 2015, de la ora 12:00, la sediul parohiei, licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de
Sâmbătă, 30 mai, cu ocazia Moșilor de vară, zi specială pentru pomenirea celor adormiți, Biserica Olari din București și Centrul Social Educațional ADORNO vor organiza acțiunea socială „Dăruind ve
Trei clopote și două tăvi pentru Litie, luate de rebeli în luna decembrie 2013 dintr-o biserică a localității siriene Maaloula, au fost recuperate şi depuse marți, 26 mai, într-o biserică din
În cadrul manifestărilor social-spirituale și cultural-filantropice ale Festivalului Internațional „Logos, Arte și Har“, în Sala festivă a Facultății de Teologie „Ilarion V.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ și „Sfântul Mucenic Corneliu Sutașul“ - Balta Albă din Protopopiatul Sector 3 Capitală, în colaborare cu Agenția de pelerinaj BASILICA Travel
Sub genericul „Tradiție și cultură bizantină în arta eclesială românească. Tehnica pictării icoanei pe lemn”, vreme de trei zile, în perioada 26 - 28 mai, s-a desfășurat
Conferinţa pastoral-misionară de primăvară „2015 - Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor a continuat ieri, 28 mai, cu sesiunea de la Ploieşti
Miercuri, 27 mai 2015, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-a desfăşurat examenul de admitere în clasa a IX-a pentru anul şcolar 2015-2016. Conform metodologiei în vigoare privitoare la admiterea
La Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeş a avut loc miercuri admiterea pentru cei care doresc să urmeze cursurile acestei şcoli de învăţământ teologic. Examenul
Marţi, 26 mai, un grup de 24 de tineri de la Centrul de Reeducare Buziaş a efectuat un pelerinaj la Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor“, Bocşa-Vasiova. Evenimentul a fost organizat cu
Miercuri, 27 mai, în Aula Academiei Române - filiala Timişoara a avut loc deschiderea manifestărilor dedicate Zilelor Academice Timişene, ediţia a XIV-a. Acestea au debutat cu simpozionul
Preoții din protopopiatele Târgu Jiu Sud și Târgu Jiu Nord s-au întrunit în cadrul conferinței pastoral-misionare de primăvară, joi, 28 mai, la Casa „Cornea Brăiloiu”.
Colectivul de profesori şi elevi ai Liceului Teoretic „Gheorghe Şincai“ din Cluj-Napoca invită publicul la spectacolul de binefacere „Miresme de Rai“. Evenimentul, organizat cu implicarea
Biserica Ortodoxă îl cinsteşte azi, 27 mai, pe Sfântul Ioan Rusul. Praznicul este important pentru Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ de la Floreşti, judeţul Cluj, care
Credincioşii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, din cartierul clujean Mănăştur, s-au bucurat de un microrecital de muzică clasică desfăşurat în aer liber. Evenimentul, aflat la cea de-a IV
Arhiepiscopia Sibiului, în parteneriat cu Asociaţia Centrul de Copii şi Tineret „Sfântul Sebastian“-Braşov, desfăşoară în perioada 23-29 mai o tabără în staţiunea Mamaia,
Absolvenţii celei de a XXI-a promoţii a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman“ din cadrul Universităţii din Oradea şi-au încheiat studiile universitare de licenţă
În perioada aprilie-mai, Grupul de tineri „Buna Vestire” al Parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris a participat la o serie de întâlniri catehetice pe tema
Editura Arhiepiscopiei Sibiului şi Editura „ASTRA Museum“ au publicat recent două volume de teologie şi istorie în care sunt cuprinse studii şi articole de specialitate realizate de arhimandritul Ma
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos, căci nici ei
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 534 „Hristos este fratele tău și împreună-moștenitor. Fă-L și aici pe pământ
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


