Municipiul Suceava va fi Capitala Tineretului din România în 2028 după ce a câştigat etapa finală în faţa Braşovului şi Mediaş. Anunţul a fost făcut, recent, la Gala Tineretului din România, desfăşurată
Municipiul Suceava va fi Capitala Tineretului din România în 2028 după ce a câştigat etapa finală în faţa Braşovului şi Mediaş. Anunţul a fost făcut, recent, la Gala Tineretului din România, desfăşurată
Zeci de milioane de americani vor vota marţi, 3 noiembrie, componenţa Congresului Statelor Unite ale Americii, respectiv toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor şi 35 din cele 100 de locuri din Senat.
Rusia, prin vocea preşedintelui Vladimir Putin, se declară pregătită pentru un război cu Europa, în ciuda faptului că este angajată în conflictul din Ucraina. „Suntem pregătiţi pentru război, chiar dacă no
Produsul Intern Brut (PIB) al Franţei s-a contractat cu 0,1% în trimestrul trei, după ce a stagnat în trimestrul doi şi a scăzut cu 0,2% în primul, potrivit Institutului Naţional de Statistică al Franţei.
Ziarul „Novaia Gazeta”, cotidian independent din Rusia care s-a opus deschis ofensivei rusești împotriva Ucrainei, și-a anunțat vineri închiderea, „sub presiunea autorităților ruse”. Anunţul a fost
„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Istorici din ţară şi străinătate participă, în perioada 5-6 noiembrie 2026, la a 14-a ediție a Conferinţei Naţionale „Comunismul Românesc”. Evenimentul este organizat de Consiliul Naţional pentru
În Aula Academiei Române va avea loc, în perioada 5-6 noiembrie 2026, Conferința internațională „Opera lui Eliade ca punct de pornire”, adresată cercetătorilor, profesorilor, doctoranzilor, dar și
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la Locurile Sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a credinței ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: „Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39). Între acestea, pelerinajul desfășurat de peste două veacuri și jumătate în capitala României, cu prilejul hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocupă un loc deosebit atât prin istoria și tradiția sa, cât și prin amploarea pelerinilor din toate colțurile lumii veniți să mărturisească împreună cu Prorocul David: „cât de minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmul 67, 36).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Capela ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, Arhiepiscopia Râmnicului, organizează la data de 26 noiembrie 2014 licitaţie în
Credincioşii parohiei vrâncene Hăulişca l-au avut în mijlocul lor, duminică, 23 noiembrie, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Ierarhul, înconjurat de
Duminica aceasta, Corala „Unirea Grădişteană“ a Parohiei Grădiştea-Arad a împlinit 80 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, după Sfânta Liturghie au fost pomeniţi membrii
Duminică, 23 noiembrie, preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 3 Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de către preotul Moţ Crăciun-Dorel, s-au &i
În Duminica a 26-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit la Mănăstirea Nera şi a pus piatra de temelie pentru paraclisul ce se va înălţa în incinta
În cea de-a 26-a Duminică după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul Paraclisului Mitropolitan „Maica Precista“ - Dudu din Craiova. De
Sicriele cu trupurile celor opt militari decedaţi în urma accidentului aviatic din judeţul Sibiu au fost aduse duminică, 23 noiembrie, pe platoul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din
În aula „Mitropolit Ioan Meţianu“ a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a avut loc duminică, 23 noiembrie, o conferinţă-spectacol cu tema
În Duminica a 26-a după Rusalii, ierarhii din Ardeal au sfinţit locaşuri de cult parohiale şi au liturghisit în biserici ale comunităţilor. Arhiereii au tâlcuit Evaghelia duminicală, a bogatului
În Parohia ,,Naşterea Maicii Domnului“ - Vârgolici din Protopopiatul Dorohoi a avut loc joi, 20 noiembrie 2014, cateheza cu tema „Cum mă pregătesc pentru primirea Sfintei
Preoţii Protopopiatului Iaşi 1 s-au reunit ieri, 24 noiembrie 2014, în şedinţa lunară la Centrul de vonferinţa „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Referatul cu tema „Taina
Duminică, 23 noiembrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din municipiul Suceava, unde a oficiat slujba de sfinţire a Bi
Ca în fiecare an, Schitul Vovidenia - Neamţ, veche vatră de sihăstrie românească, ctitoria vlădicului Ioanichie al Romanului, şi-a serbat hramul, pe 21 noiembrie. Aflat la începutul Postului
Credincioşii din Moldova sunt aşteptaţi astăzi, 25 noiembrie 2014, la hramurile mai multor biserici închinate Sfintei Muceniţe Ecaterina. Aseară, în mai multe altare de închinăciune moldave a
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel începe astăzi vizita canonică în Arhiepiscopia Dunării de Jos, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, cu prilejul manifestărilor
La Aşezământul cultural-pastoral al Parohiei „Sfântul Nicolae“ din Câmpina, judeţul Prahova, a avut loc luni, 24 noiembrie, consfătuirea cu profesorii de religie din cadrul Protoieriei
În perioada 23-26 noiembrie, la Atena se desfăşoară întrunirea mixtă între delegaţii Bisericii Ortodoxe şi ai Bisericilor Vechi-Orientale, în vederea reluării dialogului dintre cele două
Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, organizează
Paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti şi-a sărbătorit ieri, 25 noiembrie, ocrotitoarea, pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina. Slujba Sfintei Liturghii a
Acest eveniment, desfăşurat chiar în sfânta biserică închinată Naşterii Maicii Domnului, s-a derulat în parteneriat cu Biblioteca „Tata Oancea“ din localitate, în cadrul
În perioada 21-22 noiembrie s-a desfăşurat la Timişoara Simpozionul internaţional „96 de ani de la Marea Unire de la 11 Decembrie 1918“. Ajuns la a treia ediţie, simpozionul a reunit profesori
Luni, 24 noiembrie, în sala de festivităţi a Centrului eparhial din Timişoara, a avut loc o întrunire de lucru cu profesorii de religie din judeţul Timiş, înscrişi pentru obţinerea gradelor
La invitaţia Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji în această duminică Sfânta Liturghie într-o
Arhiepiscopia Râmnicului a organizat marţi, 25 noiembrie, conferinţa cu tema „Modelul iconic al martiriului Brâncovenilor“, susţinută de acad. dr. prof. univ. Sorin Dumitrescu. Activitatea, de
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
Fraților, Pavel și Silvan și Timotei, Bisericii tesalonicenilor în Dumnezeu-Tatăl și în Domnul Iisus Hristos: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos. Mulțumim lui
Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist (^341) erau din Persia şi erau membri ai curţii regelui persan Sapor al II-lea (309-379). „Pentru că erau întăriţi în dreapta credinţă, sf
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 468-469 „(Duhovnicul Ioasaf Apostoliu), acest preacuvios părinte a fost unul din cei mai vestiți duhovnici
Când ne gândim la sfințenie, ne imaginăm adesea o existență retrasă din lume, departe de tumultul vieții cotidiene și de grijile care ne consumă timpul. Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina ne
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


