Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit sâmbătă, 21 iunie, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea
La Catedrala Episcopală din Deva a avut loc marţi, 17 iunie, festivitatea de premiere a elevilor din clasa pregătitoare de la Școala Gimnazială „Sfântul Arsenie de la Prislop” din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” și a elevilor care au obținut rezultate deosebite la Olimpiada de religie și la Olimpiada interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească”.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a participat joi, 19 iunie, la serbarea de final de an școlar la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina” de la Mănăstirea Prislop, judeţul Hunedoara.
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București au participat joi, 19 iunie 2025, la festivitatea de încheiere a anului școlar. Cu acest prilej, corul seminarului a susținut un concert ce a cuprins compoziții din repertoriul muzical tradițional românesc și internațional, iar elevii din cele opt clase ale instituției care au obținut rezultate deosebite au fost premiați.
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din municipiul Buzău au participat joi, 19 iunie, la ceremonia de încheiere a anului școlar organizată în Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Centrului eparhial. Alături de conducerea școlii teologice buzoiene, cadrele didactice, elevii și părinții acestora, la eveniment au participat, ca delegați ai Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, părintele Marian Gegea, vicar administrativ, și părintele Dan Necula, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul.
Joi s-au încheiat cursurile anului școlar 2024-2025 și la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea. Festivitatea de încheiere a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în capela liceului de către Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de slujitori, profesori ai instituției de învățământ teologic, în prezența celorlalte cadre didactice, a elevilor și a familiilor acestora.
În perioada 18-19 iunie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voevod” din Cluj-Napoca, are loc întâlnirea anuală a Cercului pastoral-misionar al clerului militar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) - regiunea Transilvania.
În Duminica Tuturor Sfinților, la Parohia Apa- Asău din Protopopiatul Moinești a avut loc sfințirea capelei mortuare, ce a fost pusă sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Andrei. Cu prilejul acestui eveniment, a fost pusă piatra de temelie pentru noua biserică, care va dăinui sub ocrotirea Maicii Domnului și a Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria.
În Duminica Tuturor Sfinților, la ceas de Vecernie, în luminișul care găzduiește biserica de lemn a Schitului Mănăstioara-Udești s-au unit în rugăciune numeroşi credincioşi în cadrul unui eveniment deosebit pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, sfințirea pietrei de temelie a lăcașului de zid care urmează să fie construit aici, închinat marelui praznic al Schimbării la Față a Domnului.
Aflat în pelerinaj către românii ortodocși din Viena și împrejurimi pentru a însoți raclele ce adăpostesc mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și un fragment din moaștele Sfântului Voievod Martir
La Timișoara a avut loc miercuri, 18 iunie, o ceremonie de comemorare la împlinirea a 74 de ani de la deportările în Bărăgan, unul dintre cele mai triste momente din istoria postbelică a României. Evenimentul a avut loc în Parcul Justiției, acolo unde Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a oficiat slujba Parastasului înconjurat de un sobor de preoți, fiind prezenţi membrii Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, reprezentanți ai autorităților locale și numeroși credincioși.
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova are, începând cu această săptămână, un nou cadru didactic. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, părintele dr. Sorin Grigore Vulcănescu a susținut examenul pentru ocuparea postului de lector universitar la disciplina Spiritualitate Ortodoxă: Ascetică și Mistică.
La Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște a avut loc marți, 17 iunie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și exarh patriarhal, o activitate educațional-morală, cu caracter informativ-preventiv, menită să prezinte noțiuni necesare identificării și diferențierii diverselor forme de abuz. De asemenea, acțiunea a vizat prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor, prevenirea și combaterea agresiunii sexuale în rândul minorilor și a infracțiunilor privind gestionarea pericolelor în mediul online.
În perioada 10-22 iunie 2025, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București găzduiește, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cinci studenți teologi din spațiul germanofon, aflați în România cu burse Erasmus pentru semestrul al doilea al anului universitar 2024-2025.
Canonizarea Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria va fi proclamată în Mitropolia Moldovei și Bucovinei în data de 7 august 2025, la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț.
Clopoțelul a sunat pentru ultima oară în acest an școlar la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galați. Pentru o parte din elevi este sfârșitul unui ciclu de studii și deschiderea spre alte programe educaționale, pentru cea mai mare parte, însă, doar un scurt popas până la revederea din toamnă. Însă tuturor, mai ales micilor seminariști, ziua de 19 iunie le va rămâne păstrată, într-un ungher tainic al inimii, ca amintire a unei întâlniri întru bucuria comuniunii cu casnicii lui Dumnezeu care au împodobit Biserica străbună.
În ziua de 19 iunie 2025, la Reședința mitropolitană din Iași s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, au participat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a avut loc marţi, 17 iunie, festivitatea de absolvire a promoției din acest an. Absolvenții programelor de licență și master și-au exprimat recunoștința față de Dumnezeu pentru darurile primite pe parcursul anilor de studiu, la acest moment de bilanț.
La hramul schitului de la Gura Izvorului, în Duminica Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârşit Sfânta Liturghie la care au participat numeroși credincioși din localităţile şi judeţele învecinate. În cadrul Sfintei Liturghii, mulți dintre credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit, duminică seara, 15 iunie, slujba Paraclisului Maicii Domnului, în Catedrala Episcopală din Zalău. Răspunsurile liturgice au fost oferite de tineri din Asociația Tinerilor Ortodocși Sălăjeni (ATOS), dirijați de diac. Adelin Char. A urmat festivitatea de premiere a elevilor participanți la olimpiadele și concursurile școlare și a profesorilor îndrumători.
În perioada 16-17 iunie, Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” din Durău, județul Neamț, a găzduit Conferința preoțească dedicată clericilor și familiilor acestora din protopopiatele Iași 1, Iași 2 și Iași 3.
Un pas deosebit de important în relația dintre stat și Biserică a fost făcut în această săptămână, prin semnarea primului Contract de transmitere în scop de protecție a unui monument religios și cultural direct între Ministerul Culturii al Republicii Moldova și o comunitate religioasă a Mitropoliei Basarabiei, informează părintele consilier eparhial Ilie Cucu.
În zilele de 12 și 13 iunie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au avut loc concursuri pentru ocuparea a patru posturi didactice: două pentru asistent universitar, unul pentru lector universitar și unul pentru profesor universitar.
Duminică, 15 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de sfințire a bisericii din localitatea Valea Popii, filie a Parohiei Drăgești, Protopopiatul Vaslui, informează Biroul de presă al Episcopiei Hușilor. Lăcașul de cult a primit ca hram „Duminica Tuturor Sfinților”.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


