Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Sfântul Ierarh Ioan Maximovici a fost cinstit pe 2 iulie cu multă emoție și bucurie de întreaga comunitate a Parohiei Iancu Nou-Bălăneanu din București, după cum informează site‑ul acestei parohii,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit în ședință de lucru în dimineața zilei de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Reuniunea ierarhilor Bisericii noastre s-a desfășurat sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.
Persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Oradea au primit vineri, 27 iunie, vizita Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, însoțit de protopopul Călin-Dănuț Ioniță, stavrofora Mina Bădilă, stareța Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea, arhimandritul Atanasie Paleu și părintele Dan-Lucian Lele, fost preot capelan la unitatea penitenciară din Oradea. Ierarhul a săvârșit un Te Deum, urmat de slujba Parastasului în memoria lucrătorilor de penitenciar trecuți la cele veșnice.
În Duminica a 3-a după Rusalii, 29 iunie, zi în care au fost prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud, cu ocazia hramului așezământului monahal.
În ziua de pomenire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii municipiului Deva, 29 iunie, la Catedrala Episcopală din oraș credincioşii au participat la hramul de vară și la slujbele săvârșite cu această ocazie.
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București anunță organizarea sesiunii de admitere la studii universitare de master pentru anul academic 2025-2026. Înscrierile se vor desfășura în perioada 1-18 iulie 2025, de luni până vineri, între orele 9:00 și 14:00, la sediul facultății.
De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la Parohia Viile Fabric din Timișoara a avut loc festivitatea de închidere a Taberei de pictură „Icoana mea”, ediția a 9-a, desfășurată în perioada 26-29 iunie. Fiind duminică și totodată hramul bisericii, ziua a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii la Altarul de vară, de către un sobor de preoți format din fii ai parohiei: preotul Daniel Pop, de la Parohia Calea Aradului din Timișoara, preotul Florin Băran, de la Parohia Șag, și preotul Radu Codreanu, de la Parohia Folea, în frunte cu preotul paroh Marius Sfercoci și preoții coslujitori Sorin Lungoci și Vasile Bădescu.
În ziua de 29 iunie, la Schitul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Moneasa, județul Arad, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie cu ocazia prăznuirii hramului bisericii. În dimineața zilei de sărbătoare, s-a oficiat Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel urmat de Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de preoți, în frunte cu părintele consilier eparhial Bogdan Noghiu, în prezența oficialităților locale și a unui număr însemnat de credincioși.
La sărbătoarea Soborului Sfinților 12 Apostoli, 30 iunie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost alături de obștea monahală și de credincioșii de la Stăncilova, județul Caraș-Severin.
La Parohia Mănăstirea Cobia din Protoieria Găești s-a desfășurat duminică, 29 iunie, cea de-a 15-a ediție a Concursului eparhial de toacă, la care au participat 55 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani.
Cu ocazia praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, și Catedrala Arhiepiscopală din Constanța și-a sărbătorit hramul istoric în data 29 iunie. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al sfântului lăcaș, fiind înconjurat de un sobor de preoți şi diaconi, la slujbă participând numeroși credincioși constănțeni, care au avut prilejul de a se închina la mai multe fragmente de sfinte moaște.
Catedrala Episcopală din Huși a îmbrăcat duminică, 29 iunie 2025, haine de sărbătoare, cu prilejul pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii lăcaşului ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, se arată pe episcopiahusilor.ro. Numeroșii credincioși, din localitate și din împrejurimi, care au trecut pe sub cupola turnului-clopotniță, s-au închinat la raclele cu fragmente din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ale Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi și ale Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna, așezate într-un baldachin special, în curtea catedralei.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit, pe 28 iunie, la Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, județul Cluj, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cu ocazia hramului.
Înscrierile la programul de master „Comunicare și comuniune eclezială în spațiul ortodox”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, încep de
107 clerici din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei participă în această perioadă la cursurile pastoral-misionare organizate de Arhiepiscopia Bucureștilor în vederea obținerii gradelor profesionale Definitiv și Gradul II. Deschiderea sesiunii din acest an a avut loc luni, 30 iunie, prin săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfânta Ecaterina”, Paraclis universitar, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Mănăstirea vrânceană Sihastru și-a sărbătorit duminică, 29 iunie, hramul, închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cu această ocazie, în mijlocul obștii monahale s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru ctitori în biserica așezământului din comuna Ploscuțeni. Răspunsurile la strană au fost date de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
Cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie, credincioși de la parohiile din zona de nord a județului Dâmbovița, dar și turiști aflați în vacanță în Munții Bucegi au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, cu prilejul hramului, la Altarul de vară de lângă biserica nouă a Mănăstirii Peștera Ialomiței.
În ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie, credincioșii Parohiei Drăgănești, Protoieria Urlați, județul Prahova, au luat parte la sfințirea unei noi troițe. Slujba de sfințire a fost
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit duminică, 29 iunie, la Schitul Bogâltin din județul Caraș‑Severin. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un numeros sobor de
Tradiția prăznuirii cu multă bucurie și solemnitate a sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel a fost continuată și în acest an, duminică, 29 iunie, la Biserica Iancu Nou Bălăneanu din Protopopiatul Sector 2 Capitală. Numeroși credincioși din București s-au adunat aici pentru a participa la slujba Utreniei și la Sfânta Liturghie, pentru a se ruga celor doi mari stâlpi ai creștinătății.
Credincioșii din Parohia „Soborul Sfinților Apostoli”-Miroslava III, județul Iași, au trăit în seara de 28 iunie, ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, un moment deosebit, sfințirea Altarului de vară al parohiei, informează Doxologia.ro.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită în Arhiepiscopia Dunării de Jos, multe dintre bisericile eparhiei avându-i ca ocrotitori spirituali. Între acestea se numără şi biserica ocrotită de cei doi mari Apostoli ai lui Hristos, din municipiul Brăila, fostă catedrală a oraşului.
Cu prilejul praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie, credincioșii din Eparhia Sloboziei și Călărașilor au sărbătorit și împlinirea a 16 ani de când Preasfințitul Părinte Vincențiu a fost întronizat în demnitatea de Episcop al acestei eparhii din Bărăgan.
Orașul Mioveni din județul Argeș a fost duminică, 29 iunie, în sărbătoare. Noua catedrală construită în centrul urbei, închinată Sfinților Apostoli Petru şi Pavel, şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. De asemenea, la invitația ierarhului locului, din sobor a făcut parte și părintele ieroschimonah Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacu din Muntele Athos.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


