Crosul pentru viață, principalul eveniment sportiv caritabil al anului 2026, a fost organizat sâmbătă, 14 martie, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” din București. Cea de-a 11-a sa ediție a reunit 470 de
Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit duminică, 10 august, Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, județul Ialomița. Alături de chiriarh au slujit părinții consilieri eparhiali Florin Ionescu și Andrei Cornel Petre, preoții slujitori ai catedralei, precum și arhidiaconi și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul coral „Fidelis” al Catedralei Episcopale, se arată pe site-ul eparhiei, sfesc.ro.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică a umblării pe mare și a potolirii furtunii de către Domnul Hristos (Matei 14, 22-34). „Asemenea Sfântului Apostol Petru, și noi putem păși peste apele tulburi ale încercărilor vieții dacă ne încredem deplin în Domnul. Iar când ne abatem de la El și cădem în deznădejde, să strigăm din inimă: Doamne, scapă-mă!, și El ne va întinde mâna și ne va ridica”, a arătat Preasfinția Sa.



.jpg)
