Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Bacău organizează în perioada Postului Sfintelor Paşti seria de conferinţe „Serile duhovniceşti“. Întâlnirile se vor
La Centrul eparhial Roman a avut loc ieri sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoţească. La această sesiune, derulată cu binecuvântarea şi sub directa coordonare a Preasfinţitului Ioachim
Elevii din clasele III-VIII care învaţă în şcolile din localităţile arondate Protopopiatului Moineşti se pot înscrie, până pe data de 24 mai 2013, la concursul de creaţie
Şcoala Gimnazială Mironeasa din judeţul Iaşi va organiza, în perioada 9-11 aprilie 2013, concursul judeţean de abilităţi practico-aplicative „Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul -
În perioada 3-5 aprilie 2013, Sectorul Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, prin intermediul reţelei de cluburi Aleph din cadrul seminariilor teologice din Arhiepiscopia Iaşilor, organizează la
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a binecuvântat ieri lucrările Colegiului „Ferdinand I“ din Bacău. Slujba
În cadrul proiectului „Dă o veste bună!“, organizat săptămâna trecută de Grădiniţa „Buna Vestire“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu ocazia împlinirii a 7 ani de la
În Duminica a II-a din Postul Mare, în Parohia Eftimie Murgu, Protopopiatul Băile Herculane, a avut loc cea de-a treia întâlnire din cadrul proiectului catehetic „Calea
La Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Obreja, primele zile ale săptămânii programului „Şcoala alfel“ i-a adus pe copii şi tineri în biserică. Primii copii care au
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi bunăvoinţa Maicii Preacurate, duminică, 31 martie, în Parohia Borlovenii Vechi, Protopopiatul Băile Herculane, a poposit icoana făcătoare de minuni a Maicii
De curând, la Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări „Caius Iacob“ şi la Şcoala Gimnazială nr. 5 din Arad, eco-şcoală şi şcoală europeană, au avut loc o serie de activităţi
Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a săvârşit, în cea de a doua Duminică a Postului Mare, slujba de resfinţire a bisericii cu hramul „Sfântul Dimitrie“, din
Elevii Liceului Teologic „Sfântul Nicodim“ din Târgu Jiu au desfăşurat luni, 1 aprilie, o serie de activităţi dedicate programului educativ „Şcoala altfel!“. În frunte cu pr
Şi anul acesta, în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!“, derulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, mai mulţi elevi de la şcolile din
Copii de grădiniţă şi elevi de la şcolile şi liceele din municipiul Râmnicu Vâlcea, dar şi din ţară, însoţiţi de educatori şi profesori, vizitează, zilele acestea, în cadrul
Brigada 2 Infanterie „Rovine“ din Craiova a sărbătorit luni, 1 aprilie, 130 de ani de existenţă. Cu acest prilej, ostaşii au primit binecuvântare arhierească de la Înalt Preasfinţitul
La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, la Catedrala episcopală „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul
Reprezentanţii Centrului eparhial al Episcopiei Devei şi Hunedoarei au participat luni, 1 aprilie 2013, la festivităţile prilejuite de împlinirea a 105 ani de existenţă a Batalionului 53 Geniu
Comitetul parohial al Parohiei Simeria Veche, Filia Totia, Protopopiatul Orăştie, a organizat, în săptămâna 23-29 martie 2013, o colectă de alimente spre a veni în sprijinul persoanelor
La Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“ din Oradea s-a desfăşurat cercul pedagogic al profesorilor de religie din Episcopia Oradiei, cu tema „Instruirea diferenţiată“. Au participat pr. prof.
La Cluj-Napoca a debutat Olimpiada naţională de religie, cu deschiderea festivă, în Catedrala mitropolitană. Cei 260 de elevi participanţi din toate judeţele ţării, alături de profesorii lor, au luat
La aniversarea a 163 de ani de la întemeierea Jandarmeriei Române, cu multă preţuire şi bucurie, vă îndemnăm să urmaţi exemplul înaintaşilor vrednici şi să continuaţi cu devotament
Patriarhia Română, prin Sectorul Monumente şi construcţii bisericeşti, anunţă angajarea a doi ingineri instalatori, specialitate sanitară, HVAC, respectiv instalaţii electrice. Candidaţii trebuie să
Parohia Domnească din Focşani, judeţul Vrancea, Protoieria Focşani I, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, organizează în data de 4 aprilie 2013 o licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos, căci nici ei
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 534 „Hristos este fratele tău și împreună-moștenitor. Fă-L și aici pe pământ
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


