Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
În condițiile în care peste 40% dintre români locuiesc în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în UE, nevoia de dezvoltare a proiectelor rezidențiale la preţuri accesibile, în special în marile
Scăderea nivelului de trai şi sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea statelor Uniunii Europene, arată datele din Eurobarometrul
Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul. Este a patra nominalizare de premier, după demiterea Guvernului
Circulaţia rutieră pe autostrada A1, sectorul între nodurile de la Boiţa şi Cisnădie/Şelimbăr, a fost închisă până la 19 decembrie, pentru construcţia pasajului peste breteaua care asigură descărcarea în
Începând cu anul școlar 2026-2027, învățământul liceal românesc intră într-o nouă etapă a procesului de reformă curriculară, prin aplicarea noilor programe școlare și, în consecință, prin
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Fundaţia de protejare a monumentelor istorice din Bihor - Oradea Heritage organizează, între 8 și 11 octombrie, un maraton de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat zilelor orașului. Vor avea loc
În Aula Academiei Române - Filiala Iași va avea loc, în 12 octombrie 2026, lansarea volumului „Academia Română - Filiala Iași. Opt decenii în viața cultural-științifică a Iașului”, eveniment
Ajuns la cea de-a 38-a ediție, Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” și-a premiat câștigătorii în ziua de 3 octombrie 2026. Premiul Ziarului Lumina a mers la Șerban Madgearu pentru
Copiii din Maramureș sunt așteptați, în perioada 13-23 octombrie 2026, în „Laborator - Știința în joacă”, pentru a afla lucruri despre știință prin joc și experiment, dar și pentru a vizita
Opera Națională București și-a deschis stagiunea de toamnă 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, spectacolul din deschidere fiind condus de dirijorul Cristian Mandeal, regia
Odată cu venirea frigului, mulți oameni observă că pielea devine mai uscată, mai aspră și începe să provoace mâncărime. Uneori, senzația poate deveni atât de supărătoare încât să tulbure somnul sau
Abia a împlinit 38 de ani. Și-a sărbătorit aniversarea alături de frumoasa lui soție și cei doi copilași. Când a suflat în lumânări și și-a pus o dorință, s-au amestecat multe aspirații familiale,
Timp de decenii, pacienții cu insuficiență renală terminală (cei ai căror rinichi nu mai funcționează aproape deloc) au fost nevoiți să își modifice drastic viața. Pentru milioane de oameni din întreaga
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Joi, în cea dintâi zi a lunii iulie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botosaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, înconjurat de un sobor de preoți, a sfințit un monument ridicat în cinstea lui
Reprezentanții comunității RePatriot au prezentat joi, 1 iulie 2021, în cadrul unei conferințe de presă, cercetarea sociologică intitulată „Comunicarea cu românii de pretutindeni”, precum și rezultatele
Miercuri, 30 iunie, la Centrul pentru patrimoniu cultural „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din București a avut loc întrunirea Comisiei de evaluare a lucrărilor din cadrul Concursului național „Icoana
Părintele Dumitru Nechifor, parohul Bisericii Barnovschi, a trecut la Domnul Părintele paroh Dumitru Nechifor, parohul Bisericii cu hramurie „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Părinți Ioachim
Asociațiile „România pentru viaţă” şi „Studenţi pentru viaţă” organizează şi anul acesta o şcoală de vară dedicată liceenilor şi studenţilor în localitatea Buşteni, judeţul Prahova, în
La Casa de Cultură „George Motoia Craiu” din Oravița, județul Caraș-Severin, s-a desfășurat de curând evenimentul „Deportarea bănățenilor în Bărăgan, la 70 de ani de la începutul ei”, organizat de
În Duminica Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Oradea-Nufărul I. Cu acest prilej, a fost instalat un nou preot coslujitor, pr. Cătă
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica cu hramul „Tuturor Sfinţilor” din Parohia Botiza, Protopopiatul Vişeu şi a săvârşit Sfânta Liturghie la un Altar s
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în locul în care va fi edificată noua biserică a Mănăstirii „Tuturor Sfinților” din Zalău, cu prilejul hramului noului
În Duminica întâi după Rusalii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din filia Archia a Parohiei Cristur, Protopopiatul Deva. Ierarhul a s
La hramul de vară al Mănăstirii Strâmba, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Duminica Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și
Duminică, 27 iunie, Mănăstirea Humor din judeţul Suceava a sărbătorit 30 de ani de la reînfiinţare. Lăcaşul de închinăciune al aşezării monahale şi-a serbat cu acest prilej al doilea hram, Soborul Tuturor
În după-amiaza zilei de luni, 28 iunie 2021, în ajunul Sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii Catedralei Episcopale din Huși, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a
În Duminica întâi după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț. În cadrul
În Cetatea Aradului, în seara zilei de 25 iunie, drapelul naţional arborat în faţa Palatului Administrativ a fost coborât de pe catarg, împăturit şi condus de către garda portdrapel în Catedrala
Proiectul educațional „Tabăra din inima satului” a debutat sâmbătă, 26 iunie, în Episcopia Caransebeșului cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian. A fost vorba de organizarea primelor
În Duminica întâi după Rusalii, monahii și credincioșii de la Mănăstirea „Sfântul Ilie”-Paltinul de pe Transfăgărășan, județul Argeș, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de
Prima duminică după Rusalii a fost o zi binecuvântată pentru slujitorii și credincioșii Parohiei Fratelia din Timișoara. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit Sfânta
Ieri, 29 iunie 2021, la praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Solca,
Catedrala Episcopală din Huși a îmbrăcat marți, 29 iunie 2021, haine de sărbătoare, cu prilejul praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sfântului lăcaș ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan
La Centrul pentru patrimoniul cultural „Sfântul Constantin Brâncoveanu” al Patriarhiei Române a avut loc miercuri, 30 iunie, întrunirea membrilor comisiei de evaluare a lucrărilor participante la concursul
În urmă cu o săptămână, Antoaneta Sabău, cercetător în cadrul Centrului de Cercetare Ecumenică al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, co-director al Școlii de Limbi Clasice și Orientale „Dan
În Duminica Tuturor Sfinţilor, numeroşi pelerini și-au îndreptat pașii către Mănăstirea Piatra Scrisă din judeţul Caraş-Severin pentru a participa la sărbătoarea ocrotitorilor spirituali. Sfânta Liturghie
În data de 27 iunie, în comuna Isverna din județul Mehedinți, au avut loc manifestări comemorative dedicate memoriei luptătorilor anticomuniști. Momentul principal a fost constituit de săvârşirea Sfintei
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată
„În vremea aceea s-au apropiat fariseii și cărturarii de Iisus și I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau? Iar Iisus a
Fraților, voiesc ca voi să știți că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, încât lanțurile mele pentru Hristos au ajuns cunoscute în tot pretoriul și tuturor
Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah au trăit în timpul domniei împăratului Maximian (286-305). Făceau parte din familii nobile şi au avut dregătorii de frunte în armata romană. „Ei se bucurau de mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 525-526 „(Monahia Maria Sturza), această călugăriță vrednică de pomenit fusese în tinerețe soția
Cât trăieşte, omul se întreabă despre sensul lucrurilor, evenimentelor şi al vieţii însăşi. De mic este învăţat ce este bine şi ce este rău, cum să dea bine în societate, ce trebuie să spună sau să fa
Biserica Ortodoxă prin credinţa şi cultul ei păstrează în conţinut aceeaşi credinţă şi acelaşi cult din primele secole creştine. Ea este Biserica lui Hristos care a păstrat credinţa nealterată în
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


