Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
La Palatul Victoria a avut loc luni o întâlnire a membrilor Guvernului cu reprezentanții mediului de afaceri pe tema scenariilor posibile de repornire a economiei. Organizațiile patronale au cerut ca partenerii
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Arhiepiscopia Alba Iuliei a organizat prima tabără de vară din acest an, la Poșaga de Sus, județul Alba, în perioada 6-10 iulie. Primii participanţi au fost 20 de copii din Parohia Pătrângeni, Protopopiatul
În această după‑amiază, 15 iulie 2021, la Cimitirul „Eternitatea” din Iași a fost sfințit mormântul academicianului Petru Poni. Lucrările de restaurare au fost finanțate de credincioșii satului Săcăreș
Clericii de la parohiile din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au susținut miercuri, 14 iulie 2021, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, proba scrisă a examenului
Un nou examen de licență a avut loc, la Timișoara, pentru absolvenții promoției 2021 ai Departamentului de Teologie din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie. Comisia de examinare a fost prezidată de
În această perioadă are loc la Iași cea de‑a 14‑a ediție a Masterclassului internațional de cânt bizantin. Marți, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit în Duminica Sfinților Români în Parohia Cănicea, Protopopiatul Băile Herculane. De sărbătoarea Sfântului Atanasie Athonitul, a slujit în
Cele două biserici ortodoxe din localitatea Vinerea, judeţul Alba, au dezvoltat proiectul „Diaspora şi prietenii săi. Repere de identitate culturală, etnică şi eclezială” dedicat elevilor basarabeni care
La Centrul de tineret „Sfântul Paisie Aghioritul” de la Obârșiile Tiurului au început joi, 8 iulie, activităţile cu copiii și tinerii din vacanţa de vară. În acest an, taberele de o zi din cadrul centrului
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Pruni, județul Cluj, unde a săvârşit slujba de re
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, sărbătoarea Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Muntele Athos din ziua de 12 iulie este prilej de mare bucurie duhovnicească, în patrimoniul sacru al
În Duminica a 3-a după Rusalii, ierarhii ortodocşi români din diasporă au săvârşit Sfânta Liturghie în aşezămintele monahale şi în comunităţile româneşti pe care le-au vizitat. În cadrul slujbelor,
A trecut la Domnul astăzi, 14 iulie 2021, monahul Gherasim Bulearcă, ucenicul de chilie al Ieroschimonahului Paisie Olaru (1897-1990), după aproape 70 ani de nevoință monahală la mănăstirea
În perioada 7-10 iulie, Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” - Onești a organizat Atelierul de public speaking „Libertatea Creatoare a Cuvântului”. Proiectul, aflat la prima ediție și desfășurat sub
La Cimitirul Șerban Vodă‑Bellu din Capitală a avut loc marți, 13 iulie 2021, inaugurarea noului panou informativ care conține numele unor personalități ilustre din bogatul patrimoniu cultural și intelectual
Biserica „Sfântul Nicolae”-Guruieni, comuna Măgura, judeţul Teleorman, a fost sfinţită duminică, 11 iulie, în urma lucrărilor de consolidare şi restaurare. Slujba de sfinţire a fost oficiată de
În data de 8 iulie a.c., a avut loc festivitatea de absolvire a studenților Facultății de Litere, Istorie și Teologie, specializarea Teologie ortodoxă pastorală, promoția 2017-2021 (licență), respectiv
Luni, 12 iulie, credincioșii ortodocși din Parohia Ortodoxă Sârbă Arad-Centru, municipiul Arad, și-au sărbătorit ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, după calendarul
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, județul Sibiu, şi-a sărbătorit luni, 12 iulie, cel de-al doilea hram, al Icoanei „Prodromiţa”. Sfânta Liturghie din ziua de hram a fost săvâ
În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, luni, 12 iulie, Mănăstirea Pantocrator din Beclean şi-a sărbătorit hramul, fiind singurul așezământ monahal din România care îl are ca ocrotitor
În Duminica a 3-a după Pogorârea Sfântului Duh, 11 iulie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Duminica Sfinților Români” din comuna
În Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, a apărut, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, chiriarhul locului, prima carte de rugăciuni tradusă în limbajul mimico-gestual liturgic românesc.
Paraclisul Catedralei Naționale și‑a sărbătorit luni, 12 iulie 2021, hramul de vară, Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în ziua de 12 iulie a.c., la Mănăstirea Neamț s-a desfășurat o amplă manifestare
Duminică, 11 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Unțești, Protopopiatul Bârlad. Cu acest prilej, ierarhul l-a hirotonit și l-a instalat pe noul pa
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


