Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Părintele Ion Anghel a fost prohodit la Hunia
Joi, 16 decembrie, părintele Ion Anghel, parohul credincioşilor din localitatea doljeană Hunia, a fost prohodit de un sobor de preoţi în frunte cu Înalt Preasfinţitul Irineu. Părintele a decedat marţi, 14 decembrie, în urma unui infarct miocardic. Vrednic păstor al credincioşilor săi, părintele Anghel s-a născut la 21 septembrie 1957 în localitatea Hunia. A urmat cursurile şcolii generale din satul natal şi apoi pe cele ale Seminarului Teologic "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova, pe care
l-a absolvit în 1980. S-a preoţit pe seama Parohiei Orodel din Protoieria Băileşti, judeţul Dolj. În anul 1982 s-a transferat la Parohia Hunia, pe care a deservit-o cu multă râvnă şi dăruire pastorală. A fost părinte iubitor atât înaintea Sfântului Altar, cât şi în familie, fiul său călcându-i pe urme. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe vrednicul său ostaş şi să-l aşeze în ceata drepţilor, alături de cei care slujesc în ceruri! (Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
