Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Părinţii Sfântului Ioan sunt exemple pentru familiile din zilele noastre“
Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit marţi, 24 iunie 2014, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ - Ivăneşti din judeţul Vaslui.
Credincioşii din mai multe părţi ale judeţului Vaslui au participat în ziua pomenirii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul la hramul Mănăstirii Ivăneşti. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită în altarul de vară din incinta aşezării monahale de Preasfinţitul Episcop Corneliu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte protos. Iorest Matei, exarhul administrativ al mănăstirilor din Episcopia Huşilor, arhim. Serafim Bodnar, consilier economic al Episcopiei Huşilor, şi pr. Adrian Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui. În cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej, Preasfinţitul Corneliu a arătat că Sfântul Ioan s-a născut într-o familie preoţească în care era multă tristeţe din cauza faptului că nu aveau copii. „În continuare, Preasfinţia Sa a explicat minunea ce a însoţit naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, arătând că preotul Zaharia primeşte această veste în templu, deoarece acolo se încheie legea cea veche, odată cu naşterea ultimului proroc, în persoana Sfântului Ioan Botezătorul. Ierarhul nostru a arătat că părinţii Sfântului Ioan Botezătorul sunt exemple pentru familiile din zilele noastre care trebuie să nască şi să crească pruncii lor în frică de Dumnezeu“, a relatat pr. protopop Adrian Chirvasă. La finalul programului liturgic, monahia Antonia Chiriac, stareţa aşezării monahale, împreună cu obştea mănăstirii, a invitat pe toţi cei prezenţi la o agapă frăţească. „Credincioşii şi-au îndreptat paşii în număr mare la acest hram, unde s-au bucurat de prezenţa, rugăciunea şi cuvântul Preasfinţitului Corneliu, de o slujbă deosebită şi de un peisaj minunat în jurul acestei mănăstiri. Oamenii au venit din parohiile învecinate mănăstirii şi din alte părţi ale judeţului Vaslui. Mai mult de atât, preoţii din parohiile noastre au organizat cu acest prilej pelerinaje cu microbuze şi autocare“, a adăugat pr. protopop Adrian Chirvasă. Mănăstirea Ivăneşti este situată în comuna Ivăneşti, la 35 de kilometri vest de oraşul Vaslui şi la 3,5 kilometri de şoseaua naţională DN 2F Vaslui-Bacău (la 54 kilometri distanţă de oraşul Bacău). Aşezământul este construit pe un platou înalt, înconjurat la N-V de pădure de foioase, iar în partea de S-V există în depărtare un tablou pitoresc, cu satele comunei Voineşti în vale. Pe data de 24 iunie 2009, PS Corneliu a pus piatra de temelie pentru noua biserică. În prezent, este turnată fundaţia, urmând ca lucrările să continue după ce vor fi obţinute fondurile necesare.



.jpg)
