Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Parteneriat de reintegrare socială pentru deţinuţi
Voluntarii Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ - filiala Săvineşti s-au întâlnit joi, 12 iunie 2014, la Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul milostiv“ - Săvineşti cu un grup de persoane lipsite de libertate de la Penitenciarul Bacău. Cele opt femei cu vârste cuprinse între 22 de ani şi 54 de ani s-au întrecut în măiestria confecţionării de brăţări, fiind fascinate de produsele realizate de voluntarii fundaţiei. Acesta este un început al reintegrării sociale a persoanelor aflate în detenţie. Prin derularea unor astfel de activităţi de ocupare a timpului liber, se realizează o punte de legătură spre libertate. (B. Dediu)



.jpg)
