La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită astă-seară, 6 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Marți. Potrivit tradiției împământenite, la Deniile din primele patru zile ale Săptămânii
Parteneriat între Episcopia Tulcii şi Penitenciarul din Tulcea
Marţi, 8 februarie, a fost reînnoit protocolul de colaborare dintre Episcopia Tulcii şi Penitenciarul de maximă siguranţă Tulcea prin care cele două instituţii se obligă să faciliteze acordarea de asistenţă religioasă şi socială persoanelor private de libertate. În baza acestui protocol, Episcopia Tulcii, prin preoţi desemnaţi de la parohii, va asigura, împreună cu preotul capelan, asistenţă religioasă şi cele necesare desfăşurării cultului divin în capela penitenciarului, ca şi la celulele deţinuţilor. De asemenea, vor fi organizate o serie de expuneri şi conferinţe moral-religioase cu diferite ocazii, precum şi organizarea în comun a unor manifestări specifice cu prilejul marilor sărbători creştine.



.jpg)
