Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Patriarhul Serbiei în mijlocul românilor din Nürnberg
Sâmbătă, 21 iunie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, vieţuitorii de la Centrul mitropolitan şi credincioşii români din Nürnberg au avut bucuria de a primi vizita Preafericirii Sale Irineu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Scurta întrevedere s-a înscris în programul Preafericirii Sale, care a vizitat Parohia „Sfinţii Chiril şi Metodie“ din Nürnberg, în calitatea sa de locţiitor al Eparhiei sârbeşti a Europei Centrale.
În cuvântul de întâmpinare adresat în Catedrala Mitropolitană, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Serafim şi-a exprimat bucuria de a primi un oaspete distins, urmaş de cinste al vrednicului de pomenire Patriarhul Pavle. De asemenea, a amintit îndelungata colaborare a ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor români şi sârbi din diaspora şi în special din Germania, care sunt o mărturie vie a Ortodoxiei într-o lume din ce în ce mai secularizată şi mai puţin aplecată către o viaţă creştină autentică. Mitropolitul Serafim s-a referit şi la tragica istorie contemporană a poporului sârb, precum şi la dificila situaţie provocată de inundaţii în primăvara acestui an şi a menţionat faptul că parohiile româneşti din Germania au participat la acţiunea de întrajutorare a sinistraţilor, făcând donaţii substanţiale în bani şi obiecte de uz în cazuri de necesitate, care au fost trimise mai departe celor în nevoi, prin intermediul Centrului mitropolitan de la Nürnberg.
Patriarhul Irineu a mulţumit pentru primirea călduroasă şi pentru laudele aduse distinsului său înaintaş şi a evocat trecutul istoric care leagă cele două popoare şi cele două Biserici Ortodoxe surori, amintind de imaginea Reginei Maria Karageorgevici, fiica Reginei Maria a României, de care toţi sârbii îşi aduc aminte cu venerare, ca de regina-mamă a Iugoslaviei. Memoria ei este foarte vie în legătură cu activitatea socială, multe şcoli şi organizaţii sârbeşti din zilele noastre purtând numele ei.
Referindu-se la situaţia actuală şi la problema sinistraţilor din Serbia, Preafericitul Irineu a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel - cu care a avut bucuria de a se întâlni de curând la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din Fanar (6-9 martie) şi la sfinţirea noii catedrale din Tirana (1 iunie) -, exprimându-şi recunoştinţa pentru implicarea Bisericii Ortodoxe Române în ajutorarea celor aflaţi la grea încercare, spunând că adevăraţii prieteni se cunosc în vreme de necazuri şi că Domnul ne adună pe toţi împreună.
A doua zi, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Serafim a dat curs invitaţiei Patriarhului Serbiei participând la Sfânta Liturghie arhierească, oficiată în Biserica „Sfinţii Chiril şi Metodie, încreştinătorii slavilor“ din Nürnberg, în prezenţa a numeroşi clerici şi credincioşi sârbi. Slujba s-a încheiat cu o agapă la care au fost invitaţi să participe toţi cei prezenţi.