În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pe scurt
Clujul s-ar putea înfrăţi cu Monaco
Primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a avut, sâmbătă, o întrevedere cu primarul de Monaco, Georges Marsan, ocazie cu care s-a discutat despre posibilitatea înfrăţirii comunităţilor pe care le reprezintă cei doi. „Am avut câteva discuţii punctuale despre ceea ce înseamnă sistemul de organizare a legislativului şi executivului la Primăria Cluj-Napoca. De asemenea, s-a arătat interesat de ceea ce înseamnă dezvoltările urbanistice, pentru că ştia deja că oraşul nostru a avut cea mai bună dezvoltare economică din ultimii patru ani din România. De asemenea, s-a pus problema unei înfrăţiri între Cluj-Napoca şi Monaco“, a declarat primarul Sorin Apostu. La rândul său, primarul Georges Marsan a afirmat că este interesat de colaborări în domeniile economic şi social cu partea română, în acest sens fiind programată şi o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. Maşini de Poliţie, fără RCA O parte din autoturismele Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) din Tulcea nu mai pot fi folosite, din cauza lipsei resurselor financiare. Şeful IPJ, comisarul şef Paul Machedon, a declarat că instituţia pe care o conduce înregistrează în momentul de faţă datorii de peste 100 de mii de lei, pentru expertizele efectuate în dosare sau plata telefoanelor şi furnizorilor de utilităţi. „Am fost nevoiţi să tragem unele maşini pe dreapta, din cauză că nu mai avem bani pentru plata RCA-ului“, a declarat comisarul şef Paul Machedon. Şeful IPJ Tulcea a mai spus că cea mai mare sumă din debitul total, respectiv 40 de mii de lei, este datorată de IPJ pentru expertizele efectuate în dosarele aflate în lucru de poliţişti. „Sperăm să se aprobe bugetul şi să avem banii necesari, pentru a ne putea desfăşura activitatea în bune condiţii“, spune şeful IPJ Tulcea. Winter park la Bâlea Lac Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziţie, începând de sâmbătă, un mic complex de pârtii amenajate la peste 2 mii de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac. Complexul, denumit „Winter Parc“, ce include şi singurele construcţii de gheaţă din România : „Ice Hotel“ şi „Biserica de gheaţă“, zonă special amenajată pentru iubitorii sporturilor de iarnă, va fi înconjurat de un gard de protecţie, accesul spre cele patru pârtii urmând a fi făcut din zona potecii care duce la Cabana Bâlea Lac. Parcul dispune de un baby lift, ce va uşura accesul spre partea superioară a pârtiilor, precum şi de o instalaţie de iluminare, ce face ca pârtia să fie deschis non stop - o noutate pentru pârtiile din ţara noastră, spun organizatorii.