Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Pe scurt
Producătorii de legume cer suplimentarea subvenţiilor
Producătorii de legume cer Ministerului Agriculturii să suplimenteze subvenţiile cu 9,9 milioane de lei, pentru producţia din sere încălzite, întrucât fondurile alocate acestui sector, de 22 milioane lei, s-au dovedit insuficiente şi au fost epuizate. Pentru acest an era prevăzută subvenţionarea unei cantităţi de 36.700 de tone de legume produse în sere încălzite, cu 600 de lei pe tonă, valoarea totală a sprijinului financiar fiind de 22 de milioane de lei. Producţia realizată a fost însă mult mai mare, iar subvenţiile insuficiente. „În acest an, pentru producţia de legume în sere încălzite s-a alocat o subvenţie de 600 de lei pe tonă, care a dus la o creştere a producţiei cu peste 40% faţă de nivelul de 36.700 tone de legume preconizat a fi susţinut din subvenţii. Bugetul alocat pentru acest an a fost de 22 de milioane de lei, însă el a fost depăşit cu peste 45%, respectiv 9,9 milioane lei, sumă pe care Ministerul Agriculturii nu a acoperit-o pe motiv că nu a găsit încă soluţii de finanţare“, a declarat Aurel Tănase, directorul general al organizaţiei interprofesionale Prodcom Legume-Fructe. O nouă mini-primărie în municipiul Iaşi Cea de-a cincea mini-primărie de cartier din municipiul Iaşi a fost deschisă, ieri, pentru locuitorii din cartierul Frumoasa. Primarul Gheorghe Nichita afirmă că, prin intermediul instituţiei nou create, ieşenii vor avea posibilitatea să plătească taxele şi impozitele locale, să depună documente pentru obţinerea certificatelor de urbanism, diferite acorduri sau avize. Conform acestuia, centrul de cartier va avea trei angajaţi. Unul dintre aceştia, de la Direcţiei Economice şi de Finanţe Publice Locale (DEFPL), care se va ocupa de încasarea plăţilor taxelor şi impozitelor, un alt funcţionar al primăriei va oferi relaţii publicului, iar cea de-a treia persoană va asigura paza. Mini-primăriile vizează descentralizarea activităţii publice. Agricultura şi turismul pot dezvolta Maramureşul Aflat într-o vizită de documentare în judeţul Maramureş, directorul Austrian Agricultural Cluster (AAC), Herman Wiesser, s-a întâlnit, ieri, cu micii producători din domeniul zootehniei şi turismului rural din judeţ, pentru a discuta soluţii de dezvoltare a afacerilor prin adoptarea experienţei austriece în domeniu. Potrivit lui Herman Wiesser, mediul rural se poate dezvolta armonios dacă ţăranii vor fi sprijiniţi să-şi dezvolte micile afaceri tradiţionale şi vor practica un turism performant. „Dezvoltarea înseamnă neapărat atragerea de fonduri. Ţăranii, dar şi micii fermieri, trebuie sprijiniţi de oficiile de consultanţă, astfel încât să aibă acces la fonduri financiare care să le permită dezvoltarea afacerilor agricole.