Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Pe scurt
Minus 15 grade, la Topliţa şi Joseni
Cea mai scăzută temperatură înregistrată în acest sezon în judeţul Harghita a fost consemnată ieri dimineaţă la Joseni şi Topliţa, unde au fost minus 15 grade Celsius. Potrivit meteorologului de la Staţia Meteo Miercurea Ciuc, la Joseni şi Topliţa s-au înregistrat minus 15 grade Celsius, la Bucin au fost minus 10 grade, iar la Odorheiu Secuiesc, minus 6 grade. Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu, a declarat că se circulă în condiţii de iarnă pe drumurile naţionale care traversează zonele înalte, respectiv pe DN 12 C, la Lacu Roşu, pe DN 13 B, în Pasul Bucin, şi pe DN 15, la vârful Creanga, pe celelalte artere naţionale traficul desfăşurându-se în condiţii normale. Pe anumite porţiuni ale DN 13 A, Miercurea Ciuc-Odorheiu Secuiesc, carosabilul este acoperit cu polei, în special în localităţile mai joase, unde plouă. Meteorologii prognozează pentru intervalul imediat următor în Harghita o vreme în uşoară încălzire, cu ploi în localităţile situate la joasă altitudine şi ninsoare în zonele montane. Silvicultorii au intrat în grevă japoneză Confederaţia Consilva a declanşat ieri o grevă japoneză, deoarece solicitările sindicatelor din silvicultură nu au fost soluţionate favorabil. Silvicultorii sunt nemulţumiţi de salariile mici şi de faptul că sunt obligaţi să plătească prejudiciile aduse de infractorii care fură lemne din pădure. „Sindicaliştii au solicitat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale iniţierea unui act normativ prin care pădurarii să nu mai fie obligaţi să plătească în locul infractorilor, iar Regiei Naţionale a Pădurarilor Romsilva să-şi respecte promisiunile de mărire a salariilor personalului angajat, în condiţiile în care salariul mediu în silvicultură este cu peste 300 de lei sub salariul mediu pe economie“, se arată într-un comunicat al Confederaţiei Consilva. În luna octombrie, silvicultorii au pichetat de două ori sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cerând acordarea sporului de risc de 25%, prevăzut în Codul silvic, şi includerea acestuia în bugetul de anul viitor. Preşedintele Consilva, Marian Stoicescu, a precizat că salariul unui pădurar este de 700-800 de lei pe lună, cu 300 de lei sub salariul mediu pe economie. Totodată, el a atenţionat că, în ultimii ani, presiunea asupra pădurii şi numărul de agresiuni asupra personalului silvic au crescut, semnalându-se cazuri de omor şi de vătămare corporală gravă suferite de personalul silvic. Stoicescu a adăugat că personalul silvic este obligat să plătească în locul infractorilor, care sustrag masa lemnoasă din pădure, valoarea dublă a prejudiciului creat de aceştia.