În ziua Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, 25 noiembrie, copiii din clasa a V‑a H de la Școala Gimnazială nr. 79 din București, împreună cu diriginta Maria Burchilă, au efectuat o vizită tematică de
Pe scurt
Concert aniversar „Psalmodia“
Mâine, 23 noiembrie a.c., în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“, din Palatul Patriarhiei, va avea loc concertul aniversar al formaţiei de muzică bizantină „Psalmodia“ a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la împlinirea a 20 de ani de existenţă a acestui cor. Concertul, care va avea loc începând cu ora 19:00, va aduna alături de PF Părinte Patriarh Daniel, de rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi de profesorul universitar Dan Dediu, ierarhi ai Sfântului Sinod, muzicologi, teologi şi credincioşi. Într-o atmosferă de sărbătoare, corul „Psalmodia“ condus de arhidiaconul Sebastian Barbu Bucur va interpreta cântări liturgice de inspiraţie românească, printre care: „Fericit bărbatul“, de Varlaam protosinghelul de la Mănăstirea Ciolanu, Chinonicul „Gustaţi şi vedeţi“, glasul VIII, de Ioan Protopsaltul, tradus de Ghelasie Basarabeanu, iar la sfârşitul concertului, personalităţi ale vieţii bisericeşti şi muzicale din România vor susţine referate festive. „Formaţia şi-a propus recuperarea valorilor muzicii psaltice româneşti de tradiţie bizantină, tradiţie pe care astăzi o mai descoperim prin mănăstirile din ţară şi mai ales în fondurile de manuscrise psaltice ce se află în Sfântul Munte Athos. Am reuşit să recuperăm un mare fond de muzică bizantină din Athos pentru că părintele profesor Sebastian Barbu Bucur şi-a desăvârşit o parte a studiilor în Grecia, la Tesalonic, iar timp de câţiva ani domnia sa a mers lună de lună în Athos şi a reuşit să întocmească un catalog al manuscriselor muzicale româneşti din Athos şi în acelaşi timp să fotografieze şi să copieze un foarte amplu repertoriu din aceste mănăstiri. Ne bucurăm că am reuşit în tot acest timp să repunem şi să readucem în conştienţa iubitorilor de muzică psaltică acest minunat repertoriu bisericesc“, ne-a declarat conf. Nicolae Gheorghiţă, dirijor secund al corului „Psalmodia“. (Ciprian BÂRA) Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Germania Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord găzduieşte în perioada 22-23 noiembrie întâlnirea tinerilor ortodocşi din Germania, după cum transmite Romanian Global News. Manifestarea va debuta astăzi cu sosirea participanţilor şi cu masa de prânz, urmate de o discuţie referitoare la chestiuni de organizare şi activităţi viitoare. La ora 15:00 va avea loc conferinţa „Cum ne putem trăi Ortodoxia în societatea contemporană?“, susţinută de IPS Mitropolit Serafim, care va fi urmată de un dialog pe această temă. În intervalul orar 17:00-19:30 va avea loc o slujbă de Priveghere (Vecernie şi Utrenie), urmând ca, începând cu 20:30, să aibă loc un dialog pe teme de actualitate cu PS Sofian Braşoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. Mâine dimineaţă, IPS Mitropolit Serafim va oficia Ceasurile şi Sfânta Liturghie, iar la ora 12:00 va avea loc un dialog duhovnicesc cu Înalt Preasfinţia Sa. Paralel cu conferinţa şi cu discutiile se va organiza un program separat pentru copii, pentru ca părinţii să poată participa la program, eliberaţi de griji, iar copiii să se poată şi ei bucura jucându-se.