Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 10 Noiembrie 2008

O treime dintre giurgiuveni ar putea primi căldură

Aproximativ 30% dintre asociaţiile de proprietari din municipiul Giurgiu ar putea avea căldură în apartamente începând de astăzi, a declarat directorul Societăţii Comerciale Uzina Termoelectrica( SCUT) Giurgiu, Sorin Cepraga. „Având în vedere faptul că temperaturile atmosferice au început să scadă, am ajuns la momentul în care trebuie să pornim instalaţiile“, a spus Sorin Cepraga. Directorul SCUT a subliniat faptul că vor primi căldură doar asociaţiile care nu au datorii către uzina termoelectrică şi că nu va fi admisă nici o datorie, deoarece SCUT va funcţiona în această iarnă pe gaze, motiv pentru care a trebuit să fie achitată o garanţie financiară către distribuitorul de gaze. În această situaţie vor putea primi căldură doar şapte asociaţii mari, formate din cinci până la zece blocuri de locuinţe, şi 40 de asociaţii de scară sau de bloc, din cele aproximativ 160 de asociaţii de locatari din municipiu. Directorul SCUT spune că nu se mai acceptă nici o negociere sau eşalonare la plata datoriilor, deoarece „au fost suficiente luni de vară în care se putea face acest lucru“. Totodată, Sorin Cepraga a atras atenţia celor care vor beneficia de căldură că este posibil ca preţul gigacaloriei să crească cu până la 60 de procente.

Înşelaţi cu locuri de muncă fictive

Cel puţin 15 persoane din Valea Jiului au reclamat, la finele săptămânii trecute, la Poliţia Petroşani, faptul că au plătit unui bărbat diverse sume de bani pentru intermedierea unor locuri de muncă avantajoase în ţară, după care individul a dispărut fără urmă şi fără să-şi onoreze promisiunile. Timp de două zile, bărbatul a dat un anunţ la mica publicitate, prin care susţinea că intermediază locuri de muncă, iar celor cu care a intrat în contact le-a spus că este administratorul unei firme din Bucureşti. „Persoana în cauză le-a solicitat celor interesaţi sume de bani cuprinse între 20 şi 70 de lei, pentru întocmirea cărţii de muncă şi a fişei medicale necesare pentru angajare, fără să le elibereze vreo chitanţă justificativă“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, subinspector Bogdan Niţu. Locurile de muncă promise păgubiţilor erau dintre cele mai diverse, de la activităţi de secretariat până la slujbe în construcţii. Sumele de bani solicitate variau în funcţie de opţiunile solicitanţilor şi de dorinţa acestora de a fi angajaţi cu carte de muncă sau nu. Poliţia a început deja cercetările pentru depistarea persoanei care i-a înşelat pe cei 15 păgubiţi, oamenii legii estimând că numărul acestora este mai mare.