După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pe scurt
Muncitori turci, la „negru“ pe şantierele bucureştene
Patru cetăţeni turci au fost luaţi în custodie publică şi cazaţi în Centrul Otopeni al Oficiului Român pentru Imigrări (ORI), în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României. Cei patru au fost depistaţi fără drept de şedere şi muncă în ţara noastră, informează un comunicat al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. De asemenea, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul societăţilor comerciale care construiesc în cartierul Colentina un complex rezidenţial au fost identificaţi la lucru 61 de cetăţeni turci. Dintre aceştia, 10 nu aveau documente de identitate, fiind sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare de o mie de lei. Într-un alt control realizat de ofiţerii ORI la un şantier de construcţii de locuinţe din cartierul Băneasa au fost descoperiţi în situaţii ilegale alţi 3 cetăţeni, tot de origine turcă. Întrucât cei trei aveau vizele de şedere în ţara noastră expirate din data de 18 octombrie 2008, ORI a emis pe numele fiecăruia dintre ei câte o Decizie de returnare. Din momentul primirii acestor decizii, cetăţenii turci au la dispoziţie 15 zile pentru a părăsi teritoriul României, informează comunicatul. Pescari salvaţi din Marea Neagră Trei pescari au fost salvaţi duminică din Marea Neagră, în dreptul staţiunii Mamaia, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat. Unul dintre pescari este internat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru ceilalţi doi nefiind necesară spitalizarea. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa, Adrian Burcea, a declarat că poliţiştii au fost sesizaţi să intervină prin serviciul unic de urgenţă 112. Potrivit acestuia, doi dintre pescari au fost salvaţi din apă de alţi pescari care se aflau cu bărcile în largul mării, starea de sănătate a acestora fiind bună. Al treilea pescar a fost scos din Marea Neagră de poliţiştii de frontieră, care s-au deplasat în larg cu o ambarcaţiune rapidă de salvare. „Bărbatul a fost dus în Portul Tomis, de unde a fost preluat de echipajul ambulanţei chemate la faţa locului. Era în stare foarte gravă, dar echipajul ambulanţei a reuşit să-l resusciteze“, a afirmat reprezentantul IJPF. Incidentul s-a petrecut la o distanţă de peste un kilometru depărtare de ţărm. IJPF Constanţa a demarat o anchetă în acest caz. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Florian Stoian, a precizat că pescarului spitalizat i se acordă îngrijirile medicale necesare, fiind internat la Secţia Terapie Intensivă.



.jpg)
