În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Pe scurt
Conferinţe pastoral-misionare la Galaţi şi la Oradea
- În perioada 4-13 noiembrie 2008 se vor desfăşura, la toate cele opt protopopiate din cuprinsul Episcopiei Dunării de Jos, în conformitate cu prevederile Art. 140 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi ale Hotărârii nr. 830/ 2008 şi cu binecuvântarea chiriarhului locului, Preasfinţitul Casian, conferinţele pastoral-misionare de toamnă din anul 2008, informează Basilica. Tema comună a acestora, prezentată la nivel eparhial, va fi „Preotul şi comunitatea credincioşilor din parohie, astăzi: între conştiinţa slujirii şi provocările contemporane. Aspecte concrete din viaţa Eparhiei Dunării de Jos“. Astăzi, 4 noiembrie a.c., ierarhul Dunării de Jos va deschide seria acestor conferinţe în protopopiatul Însurăţei, unde programul va debuta la ora 8:00 cu slujba Utreniei şi a Sfintei Liturghii, la care vor participa toţi preoţii din protopopiatul respectiv, urmată de conferinţa propriu-zisă, susţinută la sediul protoieriei şi prezidată de Întâistătătorul locului. - Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 4-13 noiembrie 2008, în Protopopiatele din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei vor avea loc conferinţele pastoral-misionare semestriale cu tema „2008 Anul jubiliar al Sfintei Liturghii. Sfânta Liturghie - icoană a Împărăţiei Cerurilor“. Conferinţele se vor desfăşura la sediile protopopeşti, începând cu ora 10:00, după următorul program: marţi, 4 noiembrie 2008 - Protopopiatul Oradea; joi, 6 noiembrie 2008 - Protopopiatul Marghita; marţi, 11 noiembrie 2008 - Protopopiatul Beiuş; joi, 13 noiembrie 2008 - Protopopiatul Tinca. Lucrările celor patru conferinţe vor fi prezidate de către PS Episcop Sofronie. Delegaţie a Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, în Ţara Sfântă O delegaţie a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale se află în aceste zile în pelerinaj în Ţara Sfântă. Vineri, 31 octombrie, Preasfinţitul Marc Nemţeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale, Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei şi Preasfinţitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, au fost primiţi de Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, informează BASILICA. Delegaţia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale a vizitat sâmbătă, 1 noiembrie 2008, Aşezământul Românesc de la Ierusalim, aflat sub păstorirea Arhim. Ieronim Creţu, superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Locurile Sfinte. Înalţii ierarhi, aflaţi în pelerinaj la Locurile Sfinte, au slujit Sfânta Liturghie în noaptea de sâmbătă spre duminică în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, împreună cu Înalt preasfinţitul Mitropolit Isichios de Kapitoliada şi un sobor de preoţi şi diaconi. Urmând tradiţia sfântului lăcaş, construit pe locul unde a fost îngropat pentru trei zile Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfânta Liturghie a fost oficiată la miezul nopţii. La slujbă a asistat şi un grup de pelerini români. În continuare, ierarhii Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale vor vizita Aşezământul Românesc de la Ierihon şi obiective religioase din Ţara Sfântă, pelerinajul urmând să se încheie mâine, 5 noiembrie.