Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 29 Octombrie 2008

Sinistraţii din Botoşani îşi vor primi casele noi

O parte dintre sinistraţii din judeţul Botoşani ale căror case au fost distruse de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie ar putea intra, în această săptămână, în posesia caselor la roşu construite de Guvern. Potrivit prefectului judeţului, Gheorghe Sorescu, 50% din case sunt aproape finalizate, aflându-se în faza de montare a tâmplăriei. „Vreau ca, până la sfârşitul acestei săptămâni, să avem deja semnate procesele verbale de predare-primire încheiate pentru jumătate din case. De ce spun lucrul acesta? Pentru că avem în faza de acoperiş 95 de case“, a afirmat Sorescu. Beneficiarii locuinţelor nu se vor putea muta în ele, acestea având nevoie de lucrări suplimentare de finisaj, de montare a pardoselei şi a planşeului, dar şi de sobe. Prefectul intenţionează ca, pentru continuarea lucrărilor, să utilizeze fondurile colectate în conturile de ajutorare a sinistraţilor, deschise de Instituţia prefectului, Consiliul Judeţean şi Primăria comunei Rădăuţi-Prut.

Ambasadorul Canadei, în vizită la Iaşi

Ambasadorul Canadei în România, Marta Moszczenska, a avut, luni, o întrevedere cu preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad. În cadrul discuţiilor, diplomatul canadian a precizat că România, şi mai ales judeţul Iaşi, care este situat la graniţa de est a Uniunii Europene, reprezintă un real interes pentru investitorii canadieni. Ambasadorul Canadei a argumentat faptul că Iaşiul este preferat de investitorii canadieni, mai mult decât alte oraşe din România întrucât există un număr mare de universităţi şi, în consecinţă, forţa de muncă - bine pregătită în diverse domenii de activitate. De asemenea, ambasadorul canadian a apreciat că poziţionarea Iaşiului în cadrul Uniunii Europene poate oferi companiilor canadiene dezvoltarea către Republica Moldova şi Ucraina. În acest context, Marta Moszczenska a subliniat că un punct forte îl reprezintă dezvoltarea economică, în creştere, de care se bucură judeţul Iaşi şi regiunea Moldovei.

Certuri aprinse între agricultorii şi crescătorii de animale din Constanţa

Zeci de crescători de animale au protestat, luni, în faţa primăriei localităţii constănţene Mihail Kogălniceanu, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, peste 80 de capre au murit otrăvite cu boabe de porumb tratate cu furadan. Primarul localităţii Mihail Kogălniceanu, Valer Iosif Mureşan, a declarat că fermierii dau vina pe agricultori că aruncă intenţionat boabe otrăvite pe câmp, iar agricultorii dau vina pe fermieri, acuzându-i că le distrug culturile prin scoaterea animalelor la păşunat pe terenurile lor agricole. „Această problemă este veche în zona Mihail Kogălniceanu. Fermierii îmi cer mie să găsesc o soluţie, dar dacă nu învăţăm că trebuie să ne respectăm unii pe alţii, atunci astfel de incidente vor continua să se petreacă“, a afirmat edilul. Potrivit acestuia, pentru a se găsi „înţelegerea necesară“, i-a convocat, mâine după-amiază, atât pe crescătorii de animale, cât şi pe agricultori, la o dezbatere pentru aplanarea stării tensionate care există între cele două părţi.