În ziua de luni, 25 noiembrie 2024, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a primit, în vizită de prezentare, la Reședința Patriarhală, pe Excelența Sa domnul Lior Ben Dor, Ambasadorul Statului
Pe scurt
Sfinţirea bisericii Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila“
Astăzi, de la ora 8:00, PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va sfinţi biserica „Sfinţii Pantelimon, Mina şi Nectarie“ din incinta Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“, după care, de la ora 9:00 va săvârşi slujba Sfintei Liturghii. De la ora 11:00 vor fi acordate diplome şi distincţii, iar de la 11:30 va avea loc inaugurarea computerului tomograf „Multislice 64“, instalat în Unitatea de primire urgenţe, primul de acest gen din România, a Liniei de endoscopie a staţiei de sterilizare şi a Secţiei de terapie intensivă. La evenimentul care se înscrie în seria de manifestări ştiinţifice, culturale şi religioase prilejuite de Zilele Medicale ale Spitalului Clinic de Urgenţă (23-25 octombrie 2008), participă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, reprezentanţi ai Parlamentului României, ai Administraţiei prezidenţiale, ai Guvernului, personalităţi ale vieţii publice româneşti şi alţi invitaţi. Menţionăm că piatra de temelie a bisericii Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ a fost pusă de către PS Varsanufie Prahoveanul, la 1 februarie 2003. 11 tineri din Zalău vor primi Taina Botezului Duminică, 26 octombrie a.c., la finalul Sfintei Liturghii oficiate la biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Zalău, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va săvârşi Sfânta Taină a Botezului pentru 11 tineri, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 32 de ani, informează Agenţia de Ştiri Basilica. Aceşti tineri au fost crescuţi în sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, iar la vârsta majoratului au ajuns pe stradă. În momentul de faţă, ei locuiesc, împreună cu alţi nouă tineri, într-o centrală dezafectată din cartierul Simion Bărnuţiu. De mai multă vreme, Episcopia Sălajului este preocupată de situaţia lor socială şi spirituală, derulând în momentul de faţă un program de asistenţă şi sprijin pentru ei. Din cauza faptului că aceşti tineri nu au fost botezaţi până acum, ei şi-au manifestat această dorinţă, iar cu binecuvântarea şi sub îndrumarea Preafinţitului Petroniu, a fost început un program de catehizare, care va fi încununat prin primirea Sfintei Taine a Botezului. Piatră de temelie pentru o nouă biserică la Craiova IPS Mitropolit Irineu a săvârşit ieri slujba punerii pietrei de temelie pentru o nouă biserică ce va fi construită la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe“, situată în zona viei „Priseaca“ a Arhiepiscopiei Craiovei. Noua biserică va purta hramul „Sfântul Nicolae“, informează m-ol.ro. Biserica actuală a acestui aşezământ monahal, al cărui stareţ este părintele Grigore Sandu, este o clădire de dimensiuni mai mici, construită din cărămidă, în anul 1950. Potrivit dlui Nicolae Peca, ctitorul acestei biserici, se doreşte ca, până la praznicul Sfintelor Paşti, de anul viitor, această biserică să fie ridicată, spre a veni cât mai repede în întâmpinarea nevoilor credincioşilor din această zonă, având în vedere că actuala bisericuţă nu poate găzdui, mai ales la sărbătorile importante, pe toţi credincioşii doritori să participe la sfintele slujbe.