În cea de‑a doua duminică a postului închinat praznicului Nașterii Domnului, Postul Bucuriei, 24 noiembrie, zi în care în bisericile ortodoxe este lecturat pasajul evanghelic despre dregătorul bogat și
Pe scurt
Moaştele Sfântului Ierarh Nifon, la Oneşti
Moaştele Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, vor ajunge pentru prima dată în istorie la Oneşti, mâine, în jurul orei 14:00, cu ocazia serbării a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei Romanului. Credincioşii se vor putea închina acestora la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ doar mâine, pentru că sâmbătă, 11 octombrie, sfintele relicve vor ajunge la Borzeşti, informează Biroul de Presă al Episcopiei Romanului. Aici, creştinii ortodocşi vor putea asista şi la slujba de resfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, slujbă ce va fi oficiată de un sobor de 10 ierarhi. Sâmbătă după-amiază, moaştele Sfântului Nifon vor pleca la Roman, unde vor rămâne la Catedrala episcopală până duminică, 12 octombrie, când, după Sfânta Liturghie ce va fi oficiată de un sobor 15 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, vor pleca spre Iaşi. Sfinţire de biserică la Doroşcani Consiliul parohial Doroşcani şi preotul paroh Florin Sinescu îi invită pe toţi cei care doresc sa participe la sfinţirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ din localitatea Doroşcani, comuna Popeşti, judeţul Iaşi, ce va avea loc duminică, 12 octombrie 2008, începând cu ora 08:00. Slujba de sfinţire va fi oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Trecerea şi închinarea credincioşilor prin sfântul altar se va putea face până la ora 22:00. Preot pentru parohia românească din Birmingham Înalt Preasfinţitul Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale va vizita, pe 12 octombrie, Anglia şi va hirotoni întru preot pe diaconul Răzvan Novacovschi pe seama nou-înfiinţatei parohii din Birmingham. Slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie se vor oficia la Saint Francis Hall din incinta campusului universitar din Birmingham, de la ora 10:00. Întrunirea asociaţiilor ortodoxe Pro Vita din România În perioada 3-4 octombrie 2008, la Mănăstirile Căşiel şi Nicula din judeţul Cluj, s-a desfăşurat „Întâlnirea Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro Vita din România“. La întâlnire au participat 25 de reprezentanţi ai tuturor asociaţiilor Pro Vita din ţară. Până în prezent, există 21 de asociaţii care luptă pentru salvarea vieţii copilului nenăscut şi pentru promovarea valorilor creştine. La această întâlnire a participat şi Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, care a oficiat slujba Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Casiel. „La finalul primei zile a avut loc prezentarea cărţii «Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei organizaţiilor ortodoxe Pro Vita din România». Cartea a fost scrisă de părintele prof. dr. Ilie Moldovan şi doamna dr. Christa Todea Gross, militanţi pentru lupta împotriva avorturilor. Întâlnirea s-a încheiat la Mănăstirea Nicula, unde s-a ţinut un parastas la mormântul poetului Ioan Alexandru şi s-a citit o rugăciune la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului“, a declarat, pentru Radio Reîntregirea, Alina Bexa, reprezentanta Pro Vita Alba Iulia, participantă la această întâlnire.