Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 03 Octombrie 2008

Întâlnire preoţească la Protopopiatul Piatra Neamţ

Preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ s-au întâlnit ieri în şedinţa preoţească. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piata Neamţ de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a adresat un scurt cuvânt preoţilor şi credincioşilor prezenţi: „Îi mulţumin lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim aici împreună, slujind Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, împărtăşindu-ne câţiva preoţi şi câţiva credincioşi cu Sfintele Taine, cu toţii împărtăşindu-ne de ceea ce izvorăşte atât de deplin, atât de puternic şi atât de adânc din Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie“. Părintele protopop Dumitru Ailincăi a mulţumit apoi IPS Teofan pentru prezenţă şi i-a oferit din partea preoţilor din Protoieria Piatra Neamţ o icoană cu Maica Domnului. A urmat apoi sedinţa preoţească ce a abordat cele două teme din acest an: „Anul 2008, Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“ şi „Statutul de Organizare şi Funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române“. (C. Ciofu)

O nouă biserică la Spitalul „Prof. dr. Alexandru Obregia“

Pe 1 octombrie, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a sfinţit cu aghiazmă Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia“ din Capitală. La eveniment au participat numeroşi credincioşi, cadre medicale şi pacienţi din cadrul spitalului, informează Agenţia de Ştiri BASILICA. Construcţia Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia“ din Capitală a început în 2006. Până în prezent, sfintele slujbe erau oficiate în paraclisul din cadrul acestei unităţi medicale.

Programe pentru ajutorarea aproapelui, la Cluj

În cel de-al doilea trimestru al anului 2008, prin programul social „Cutia Milei pentru Săraci“, în cele opt protopopiate ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi la Catedrala mitropolitană din Cluj a fost adunată suma de 42.925,85 lei, informează arhiepiscopia-ort-cluj.org. Aceşti bani au fost distribuiţi, în numerar, sau sub forma unor ajutoare materiale, persoanelor nevoiaşe din cuprinsul arhiepiscopiei şi nu numai. Suma adunată la Catedrală a fost distribuită celor aflaţi în suferinţe şi nevoi prin intermediul Sectorului Misionar-Social al Centrului eparhial. Programul social „Cutia milei pentru săraci“ a fost iniţiat în Arhiepiscopia Clujului în anul 2000 cu binecuvântarea Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bartolomeu, şi îşi propune o mai eficientă implicare a preoţilor şi a organismelor parohiale în actul de misiune socială şi în slujirea aproapelui aflat în suferinţă. Tot în plan social, la nivelul parohiilor din municipiul Cluj se derulează un alt program „Duminica Fratelui“, ce are drept scop soluţionarea imediată a cazurilor sociale din parohie. Suma de 1.659 lei, colectată de parohiile clujene a fost distribuită deja cazurilor sociale prin Biroul de Asistenţă Socială al Protopiatului Cluj II.