La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Pe scurt
Sesiune de comunicări despre istoria şi cultura românilor din sud-estul Transilvaniei
La Miercurea-Ciuc s-au desfăşurat, în zilele de 29 şi 30 septembrie, lucrările celei de-a XIV-a ediţii a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură şi civilizaţie“. La manifestarea care se desfăşoară cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, au participat teologi, cercetători, muzeografi, arhivişti, istorici, sociologi, etnografi şi peste 70 de profesori universitari din Covasna, Harghita şi Mureş, dar şi din cele mai importante centre culturale ale ţării, informează Agenţia de Ştiri Basilica. Cea de-a XIV-a Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură şi civilizaţie“ a fost organizată de Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Centrul de Cultură Arcuş, Direcţiile Judeţene Covasna şi Harghita ale Arhivelor Naţionale şi Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan“, cu sprijinul Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna. Dublă aniversare la parohia Oradea-Vii din Episcopia Oradiei Parohia Ortodoxă Oradea-Vii se află, în perioada 1-5 octombrie 2008, în sărbătoare, cu prilejul unei duble aniversări. Mâine, 2 octombrie 2008, se împlinesc 70 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae“, iar vineri, 3 octombrie 2008, se aniversează doi ani de la sfinţirea Complexului social-cultural „Sf. M. Mc. Gheorghe“ al parohiei, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. Astfel, astăzi, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, în biserica parohială se vor oficia Acatistul sărbătorii şi Sfânta Liturghie, deoarece clopotniţa bisericii are ca hram „Acoperământul Maicii Domnului“. Apoi, mâine, 2 octombrie, se va săvârşi Sfânta Liturghie urmată de activităţi sociale, iar vineri, 3 octombrie, la ora 13:00, la complexul social-cultural, în prezenţa PS Sofronie, Episcopul Oradiei, va avea loc dezvelirea unei plăci comemorative cu prilejul aniversării a 70 de ani de existenţă a bisericii. Cu acest prilej, se vor înmâna diplome aniversare credincioşilor care au contribuit de-a lungul vremii la ridicarea şi înfrumuseţarea bisericii. De asemenea, la cantina complexului se va servi o masă caldă pentru persoanele în vârstă şi cu posibilităţi materiale precare din cadrul parohiei, se vor oferi pachete cu alimente, dar şi iconiţe şi cruciuliţe. Momentul aniversar se va încheia duminică, 5 octombrie 2008, când se va oficia Sfânta Liturghie urmată de slujba parastasului pentru pomenirea ctitorilor şi slujitorilor sfintei biserici.