La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Pe scurt
Necesitatea intensificării programelor social-caritative
În şedinţa de marţi, 9 septembrie 2008, a Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, desfăşurată la reşedinţa patriarhală din Bucureşti, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a subliniat necesitatea intensificării programelor social-caritative, prin colaborarea dintre parohii, primării şi arhiepiscopie, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Pe lângă programele aflate în derulare, Arhiepiscopia Bucureştilor urmează să înfiinţeze mai multe centre de zi pentru copii, tineret şi persoane în vârstă, precum şi cabinete medicale, centre culturale în spaţiile disponibile deţinute de parohiile şi mănăstirile din cuprinsul eparhiei. PS Nicodim a slujit împreună cu toţi preoţii pe care i-a hirotonit La Drobeta-Turnu Severin, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, s-a întâlnit, pe 9 septembrie a.c., cu cei peste 60 de preoţi din eparhie, hirotoniţi de Preasfinţia Sa, în cei peste şapte ani de arhierie, informează episcopiaseverinului.ro. Începând cu ora 08:00, soborul de clerici, condus de Părintele Episcop a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin. Pentru toţi cei prezenţi, întâlnirea a însemnat o adevărată bucurie duhovnicească, atât prin împărtăşirea din acelaşi sfânt potir, dar şi prin revederea cu Părintele Episcop şi cu ceilalţi fraţi preoţi. A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, PS Nicodim să se întâlnească cu preoţii şi diaconii hirotoniţi de Preasfinţia Sa. Este acum al patrulea an consecutiv când are loc această întâlnire, acum trei ani aceasta având loc la Mănăstirea „Sf. Ana“ - Orşova, iar în ultimii trei la paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin. Inspectorii de religie s-au întrunit la Mănăstirea Rohia La Mănăstirea „Sfânta Ana“ Rohia, în prezenţa Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a avut loc, pe 9 septembrie, întâlnirea la nivel naţional a inspectorilor disciplinei religie ortodoxă. În cadrul acestei întruniri au fost stabilite concluziile Consfătuirii Naţionale a Inspectorilor de Religie, care s-a desfăşurat în perioada 5-9 septembrie, sub coordonarea prof. dr. Vasile Timiş, inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, informează Basilica. Inspectorii de religie întruniţi Mănăstirea Rohia au abordat teme precum „Statutul, rolul şi locul orei de religie în contextul actual multicultural şi multireligios european“; „Impactul educaţiei religioase asupra dezvoltării moralităţii tinerilor şi asupra dobândirii unor competenţe sociale“; sau „Biserica şi Şcoala - împreună pentru o educaţie responsabilă“.