În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Pe scurt
Întrunirea finală a AEE3, transmisă în direct la TVR1
Duminică, 9 septembrie 2007, între orele 11.00 şi 12.00, televiziunea publică - TVR 1 - va transmite în direct serviciu religios care va încheia oficial a trei Adunare Ecumenică Europeană (AEE3) de la Sibiu. Transmisiunea va fi preluată în direct de către European Broadcast Union (EBU), Eurovision. Expoziţie fotografică la Palatul Culturii Sâmbătă, 1 septembrie, la Complexul Muzeal Moldova, Iaşi, a avut loc vernisajul expoziţiei fotografice, intitulată „Muntele Athos-Grădina Maicii Domnului“. Rod al pelerinajului artistului fotograf, Radu Buraga, expoziţia are o deosebită încărcătură spirituală, cuprinzând lucrări specifice iconografiei greceşti. Victor Munteanu, muzeograf în cadrul Palatului Culturii şi curatorul expoziţiei, a prezentat publicului semnificaţiile fotografiilor. Expunerea s-a făcut şi într-o proiecţie video. Radu Buraga a mai avut două expoziţii, pe aceeaşi temă, „Sărbătorile Paştelui la Muntele Athos“, realizată în Grecia, şi „Muntele Athos“, la Calatis. Expoziţia de la Palatul Culturii se va încheia la sfârşitul acestei săptămâni. (N.O.) Programe sociale pentru parohiile din Arhiepiscopia Iaşilor Mitropolia Moldovei şi Bucovinei este implicată într-un proiect de parteneriat social în judeţul Iaşi. Într-un program de parteneriat asemănător sunt implicate şi alte cinci judeţe, iar scopul acestor programe este acela de a elabora proiecte comunitare în vederea absorbţiei fondurilor europene. La întâlnirea de ieri a tuturor partenerilor proiectului pentru judeţul Iaşi, care a avut loc de la ora 10.00, la Centrul de Formare Profesională din cadrul Asociaţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi, în prezenţa prefectului de Iaşi, Nicuşor Păduraru, s-a discutat despre strategia de lucru a tuturor partenerilor, în vederea identificării problemelor sociale şi pentru găsirea soluţiilor aferente. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Raul Vasiliu şi Bogdan Butuc, au fost incluşi într-o grupă de lucru, care va acţiona într-o arie de intervenţie bine stabilită, care va cuprinde parohii sărace. Pelerinaj la crucea de pe Muntele Mic Episcopia Caransebeşului organizează, la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, tradiţionalul pelerinaj la crucea de pe Muntele Mic, la care vor fi prezenţi mai mulţi ierarhi, informează episcopiacaransebeşului.ro. În ziua sărbătorii, soborul de ierarhi şi preoţi vor oficia Sfânta Liturghie în faţa crucii de pe Muntele Mic, după care va avea loc tradiţionala agapă frăţească oferită de Schitul „Sf. Ilie“ de pe acest munte. Crucea de pe Muntele Mic este un monument al personalităţilor bănăţene ce strajuieşte Banatul Montan, asemenea crucii de pe Caraiman. La eveniment sunt aşteptaţi mii de pelerini.