În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pe scurt
Meningita a făcut prima victimă
Un bărbat de 39 de ani, din comuna vrânceană Tâmboieşti, a decedat la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“, din Focşani, după ce a fost diagnosticat cu meningită acută. Bărbatul a fost internat în spital sâmbăta trecută, dar medicii nu au putut face nimic pentru a-l salva. „Bolnavul a ajuns prea târziu la spital, iar boala sa a evoluat rapid“, a declarat medicul Gabriel Negoiţă, directorul spitalului. Alţi patru pacienţi diagnosticaţi cu meningită virală sunt internaţi la Secţia de Boli Contagioase a spitalului. Deţinuţii din Botoşani învaţă să lucreze pe calculator Un grup de deţinuţi de la penitenciarul în Regim de Maximă Siguranţă Botoşani vor urma cursuri de operatori calculatoare, în baza unui program comun implementat de Penitenciar şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Cursurile vor fi efectuate de deţinuţi care, din momentul începerii şcolarizării, au mai puţin de nouă luni până la eliberarea din detenţie. Cursurile de operator calculatoare urmează altor cursuri de formare profesională derulate de AJOFM în spatele gratiilor, în cadrul cărora au fost calificaţi aproape 90 de tâmplari şi confecţioneri. „Sperăm ca persoanele care au urmat sau urmează aceste cursuri să se regăsească după ieşirea din Penitenciar pe piaţa muncii“, a declarat directorul executiv al AJOFM, Iulia Cocriş. AJOFM va monitoriza, timp de un an, activitatea persoanelor eliberate din penitenciar, pentru a vedea dacă se integrează social şi îşi găsesc un loc de muncă. Reviziile la reţea au lăsat mii de gălăţeni fără apă caldă Un număr de 72 de blocuri, cu peste 4.700 de apartamente, în care locuiesc aproximativ 30 de mii de gălăţeni, au rămas fără apă caldă, după ce societatea Electrocentrale a finalizat reviziile la sistemul centralizat de termoficare. Deşi societatea gălăţeană a finaliat cu o săptămână mai devreme reviziile la sistemul de termoficare, cei 30 de mii de gălăţeni, reprezentând 10% din populaţia oraşului, nu s-au bucurat decât câteva ore de apă caldă, pentru că s-au produs nu mai puţin de zece avarii la reţelele de apă. În aceste condiţii, Electrocentrale a sistat furnizarea agentului termic primar în unele cartiere, rămânând fără apă caldă 72 de blocuri. Conducerea societăţii a anunţat că reluarea furnizării agentului termic se va face după remedierea avariilor, dar a omis să precizeze o dată anume. Magistrală de gaz metan spartă, din greşeală, cu un târnăcop O conductă magistrală de gaz metan a fost spartă, marţi, involuntar, cu un târnăcop, de unul dintre muncitorii care lucrau la amenajarea pavajului într-un cartier din municipiul Piatra Neamţ. Conducta se afla în pământ, iar muncitorii lucrau pentru decopertarea asfaltului, pentru a monta ulterior pavele. La câteva minute după incident, în zonă s-a simţit un miros persistent de gaz metan, iar muncitorii au anunţat incidentul la 112. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a venit imediat la faţa locului, pentru asigurarea perimetrului şi pentru a interveni în cazul unei explozii. Echipele de la E-ON Gaz au sistat furnizarea gazului metan pe respectiva magistrală şi, după aproximativ două ore, au reparat conducta.