În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Pe scurt
Sfinţirea bisericii de la Mănăstirea Sihăstria
Mâine, 7 august, ziua de prăznuire a Sfintei Teodora de la Sihla, începând cu orele 8.00 dimineaţa, la Mănăstirea Sihăstria va avea loc sfinţirea bisericii mari din incinta mănăstirii, biserică ce poartă hramul sfintei cinstite în această zi. Slujba va fi oficiată de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, PS Calinic, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. În 1997 a fost sfinţită doar Sfânta Masă, nefiind încă terminate lucrările care ţineau de pictura interioară a bisericii (N.O.). Slujbe arhiereşti la Mănăstirea Neamţ Cu ocazia hramului, la Biserica „Sf. Ioan Iacob“ din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Sfintei Liturghii. În cuvântul de învăţătură, PS Episcop Ioan a subliniat importanţa sărbătorilor, pe care le-a numit „popasuri duhovniceşti pentru aprovizionarea cu merindele necesare continuării drumului spre Împărăţia lui Dumnezeu“. Plecând, în cuvântul său, de la modelul mamei creştine, întruchipat de bunica Sf. Ioan Iacob, Prea Sfinţia Sa a arătat că rolul mamei creştine este de a naşte sfinţi, aducând, în acelaşi context, un elogiu mamei PF Părinte Teoctist, care a născut 11 copii. La sfârşitul cuvântului, ierarhul a arătat credincioşilor prezenţi Ceaslovul sfântului, presărat cu lacrimi şi ceară. Dar sărbătoarea hramului de la instituţia de învăţământ amintită a început sâmbătă seara, cu slujba de Priveghere: „Şi anul acesta, cu toate că suntem într-o perioadă de doliu după PF Părinte Patriarh Teoctist, avem sărbătoare mare în cinstea Sf. Ioan Iacob de la Neamţ, sărbătoare care aduce multă bucurie în sufletele credincioşilor pelerini care vin aici, în primul rând a profesorilor şi elevilor seminarului. Am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru anul acesta pe PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, care a oficiat slujbele de sâmbătă seara şi duminică dimineaţa. Programul a fost unul duhovnicesc, cu un cuvânt de învăţătură ţinut de oaspetele nostru, dar şi comunicarea mesajului pe care ni-l transmite, cu ocazia hramului, IPS Mitropolit Daniel“, a declarat pentru Radio Trinitas, directorul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, părintele prof. Ioan Mihoc.