Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Pelerinaj cu icoana Maicii Domnului de la Trifeşti
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din parohia Trifeşti, Protopopiatul Roman, va sosi mâine la ora 15:00 în pelerinaj la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Roman. Cu acest prilej vor fi săvârşite Acatistul Maicii Domnului şi Taina Sfântului Maslu. "Credincioşii se vor putea ruga "Sfintei de la Trifeşti" şi luni, dimineaţă de la ora 7:30, când se va oficia Acatistul Maicii Domnului. La ora 16:00 va fi săvârşit Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, care va fi urmat de Taina Sfântului Maslu. Icoana făcătoare de minuni va rămâne în lăcaşul de cult închinat Sfântului Ierarh Nicolae până marţi, 12 aprilie, când se va derula acelaşi program ca cel din ziua de luni, urmând ca, la ora 20:00, icoana să revină la Trifeşti", a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)



.jpg)
